Bahaian, Slepac si Grigoras sunt intregi la minte
Bahaian, Slepac si Grigoras sunt intregi la minte


Acesta este rezultatul expertizei psihiatrice la care au fost supuşi,
în
luna februarie, cei trei suspecţi, în cadrul anchetei DIICOT Constanţa,
în care
sunt cercetaţi pentru omor deosebit de grav, înşelăciune cu consecinţe
deosebit
de grave şi constituire de grup organizat în vederea săvârşirii de
infracţiuni.
De menţionat că rezultatul expertizei nu a venit ca un şoc şi nici nu
surprinde
pe nimeni, anchetatorii aşteptându-se la această posibilitate. În acest
context, nu este exclus ca Bahaian, care a invocat, prin avocatul său,
expertiza, pentru a fugi de confruntarea cu Şlepac, să fie nevoit să dea
din
nou ochii cu fostul său locotenent. În acest sens, este probabil ca
anchetatorii să-i pună iar faţă în faţă pe „maestru" şi pe fostul său
acolit,
pentru a vedea care dintre ei minte: Şlepac, atunci când spune că ar fi
comis
cele patru asasinate la ordinul lui Bahaian, sau Bahaian, atunci când
spune
despre Şlepac că este un „scelerat" care a acţionat de capul lui, el
neavând
nicio implicare în comiterea celor patru crime. Rămâne de văzut, totuşi,
dacă
Sergiu Bahaian va accepta, de această dată, să fie pus faţă în faţă cu
Şlepac
sau va găsi un nou pretext pentru a fugi de confruntare. Între timp,
ancheta
este continuată de procurorii din cadrul DIICOT Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp