Barbati cu cagule in gara Medgidia
Barbati cu cagule in gara MedgidiaPotrivit comisarului Cerasela Miron, purtătorul de cuvânt al Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, jaful a fost comis ieri dimineaţă, în jurul orei 1.15. Din primele date, se pare că doi indivizi mascaţi au dat buzna în gară şi în biroul casieriei nr. 1, au bruscat-o pe casieră şi au fugit cu banii. La faţa locului s-au deplasat agenţii Postului de Poliţie TF Medgidia, care au descoperit că lacătul gratiilor de la sediul casieriei era forţat. În faţa poliţiştilor, casiera a povestit cum, în timp ce se afla în sediul casieriei, a auzit o bubuitură, iar în momentul în care s-a apropiat de uşă, aceasta a fost forţată şi deschisă, iar ea a fost îmbrâncită la podea. Poliţiştii au mai stabilit că una dintre persoane a venit peste femeie şi i-a acoperit faţa cu o mână, iar cea de-a doua persoană s-a dus la sertarul biroului de unde a sustras banii. Ulterior, cei doi indivizi au fugit. „Casiera de serviciu nu a putut reţine aspecte fizionomice ale celor două persoane, doar că aveau cagule negre pe faţă, înălţime 1,70 - 1,75 m, îmbrăcăminte închisă la culoare, iar pe mâini purtau mănuşi din bumbac de culoare închisă", a precizat comisarul Miron. De asemenea, s-a mai stabilit că fusese furată suma de aproximativ 3.000 de lei, reprezentând încasările din biletele CFR vândute în ziua respectivă. Anchetatorii au descoperit la faţa locului o rangă metalică, pe care urmează să o analizeze. Trebuie menţionat că biroul casieriei era prevăzut cu sistem de alarmă, dar şi cu buton de panică, pe care însă femeia nu a mai apucat să-l folosească. Din nefericire, hoţii au pândit cu grijă momentul atacului, astfel că, atunci când acesta s-a produs, în zonă nu era nimeni. „Cercetările sunt continuate de echipa operativă constituită la nivelul secţiei, în vederea identificării autorilor, tragerea acestora la răspundere penală şi recuperarea prejudiciului", a declarat Cerasela Miron.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp