Basescu, judecat la Constanta pentru un milion de dolari
Basescu, judecat la Constanta pentru un milion de dolari
Prima înfăţişare
în proces a fost fixată pentru 6 ianuarie
Fostul preşedinte
al României, Emil Constantinescu, alături de actualul şef al statului, Traian
Băsescu, vor fi judecaţi de magistraţii constănţeni. Dosarul cu numărul
9958/212/2008 se află pe rolul Tribunalului Constanţa, unde a ajuns în recurs,
iar obiectul acestuia este reprezentat de acţiunea în răspundere delictuală.
Acţiunea a fost
introdusă la instanţă pe 15 mai, anul acesta, de Vladimir Vasile, fost
telegrafist pe moto-nava Sulina, în perioada 1996 - 1997. Omul le-a solicitat
judecătorilor să-i oblige pe Emil Constantinescu şi pe Traian Băsescu,
„Preşedintele României şi fost ministru al Transporturilor", la plata în
solidar a sumei de 15.389 de dolari, la valoarea actuală, reprezentând diurna
de voiaj, şi la plata unor daune morale de 100.000 de dolari. Vladimir Vasile
spune că, în intervalul în care a lucrat pe nava Sulina, vasul a fost arestat
în portul Alger, dat fiind că Algeria se afla, în anii 1996 - 1997, în plin
război civil. De altfel, la momentul respectiv, navele aparţineau
Uzinimportexport Bucureşti, care, la rândul său, le închiriase către Self
Invest Maritime Constanţa. „Timp de nouă luni am fost arestaţi cu navă cu tot
şi abandonaţi în voia sorţii", povesteşte bărbatul. Vladimir Vasile susţine că,
atât echipajul navei, cât şi rudele rămase acasă, au făcut numeroase demersuri
la toate organele abilitate şi au ajuns chiar la greva foamei, pentru a fi
luaţi în seamă şi a li se rezolva situaţia. Protestul a avut efectul scontat
şi, pe 3 septembrie 1997, familiile marinarilor au fost primite în audienţă la
Emil Constantinescu, preşedintele României la acea vreme. Marinarul povesteşte
că preşedintele s-a arătat înduioşat şi le-a promis că îi va ajuta, iar în
aceeaşi zi a fost convocat „întregul guvern al României, fapt mediatizat de
toate posturile de televiziune". Totuşi, timpul s-a scurs, iar promisiunile
preşedintelui întârziau să se materializeze.
„Sunt nişte
rechini"
Prin urmare, pe 14
ianuarie 1998, oamenii s-au dus din nou în audienţă la Emil Constantinescu,
care le-ar fi spus, cu această ocazie, „nu acţionaţi în justiţie, deoarece sunt
nişte rechini şi va dura timp şi bani. Lăsaţi în seama mea, că îi voi acuza de
subminarea puterii de stat". După această întrevedere, seara, la Palatul
Cotroceni a avut loc o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în
cadrul căreia consilierul prezidenţial Nicolae Constantinescu, „cel care ne-a
mijlocit audienţele", a fost destituit pentru că şi-a încălcat atribuţiile.
Anterior, pe 3 şi pe 16 septembrie 1997, păgubiţii reuşiseră să ajungă şi la
primul ministru, post pe care, la vremea respectivă, îl deţinea Radu Vasile. În
urma audienţelor, se emite Hotărârea de Guvern 565/17.09.1997, prin care,
potrivit reclamantului, se alocă Ministerului Transporturilor suma de
374.050.000 de lei vechi, necesare transportului navigatorilor în ţară. Echipajul,
însă, a refuzat să fie repatriat fără plata diurnei de voiaj, astfel că Traian
Băsescu, ministru al Transporturilor la momentul acela, a emis un proiect de
lege prin care a cerut Guvernului o suplimentare a banilor pentru plata
marinarilor. În acest sens, este adoptată HG nr. 667/24.10.1997, care a
modificat hotărârea din 17 septembrie şi prin care s-a alocat suma de un milion
de dolari pentru repatrierea şi plata navigatorilor de pe nava Sulina. „Am
revenit în ţară cu promisiunea că ne vom recupera banii. Noi nu am ştiut că s-a
emis o altă hotărâre de guvern", povesteşte omul cu groază. Vladimir Vasile
susţine că Traian Băsescu, prin intermediul Ministerului Transporturilor, a
trimis pentru vasul Sulina un echipaj de schimb, aparţinând de Navrom Constanţa.
„S-a comis o ilegalitate", reclamă bărbatul, „pentru că acela era un echipaj de
stat, iar nava Sulina era a unei companii private". Vladimir Vasile consideră
că vinovat de această situaţie se face Traian Băsescu. „Nici până în ziua de
azi nu se ştie unde sunt cei un milion de dolari", afirmă el. Mai mult, omul
susţine că toată afacerea a fost pusă la cale de Traian Băsescu, care, prin HG
71/11.03.1997, ar fi blocat autorizaţia de funcţionare a Self Invest, iar
compania a fost pusă în imposibilitatea de a acţiona, deşi era proprietara
vasului.
Fapte prescrise
Însă, coşmarul nu
se opreşte aici. „După trei ani de amăgiri, domnul Emil Constantinescu ne
trimite o scrisoare adresată echipajelor de la Self Invest, prin care
recunoaşte că „anumite grupuri de interese" au făcut ca noi să nu intrăm în
posesia banilor şi, cu nonşalanţă, ne îndeamnă să ne adresăm justiţiei", spune
Vasile. Deznădăjduiţi, oamenii au introdus acţiunea în instanţă, dar aceasta a
fost respinsă, ca prescrisă. „Abia atunci am realizat că toată ideea domnilor
Constantinescu şi Băsescu a fost să ne amăgească până când acţiunea noastră se
va prescrie". Ulterior, reclamanţii s-au adresat şi Curţii Europene a
Drepturilor Omului, însă, de asemenea, plângerea le-a fost respinsă. Nici la Judecătoria
Constanţa Vladimir Vasile n-a avut mai mult noroc. Pe 18 septembrie 2008,
judecătorii au respins acţiunea, ca insuficient timbrată, pentru că omul nu a
avut cei 6.317,4 lei necesari pentru a-şi cere drepturile în instanţă.
Reclamantul a atacat decizia Judecătoriei în recurs, la Tribunal, unde prima
înfăţişare a fost fixată pe 6 ianuarie. Acesta a acuzat derularea foarte rapidă
a şedinţei de judecată, întrucât „nu am fost lăsat să-mi susţin în întregime
depoziţia". În plus, „am încercat să arăt că sunt în imposibilitatea să plătesc
taxa de timbru, tocmai din cauza nerecuperării banilor şi imenselor datorii
acumulate de familia mea, pentru a se putea întreţine 18 luni, care nici până
astăzi nu au fost achitate".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp