Batausii clanurilor Lalai si Raim, cercetati in stare de libertate
Batausii clanurilor Lalai si Raim, cercetati in stare de libertate
Cazul conflictului dintre cele două clanuri locale din Mangalia, „Lalai" şi „Raim", este departe de a ajunge la final. În prezent, lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale cercetează, în stare de libertate, peste 40 de persoane implicate în conflictul dintre familiile lui Mustafa Raim şi a lui Ismail Iaşar, zis „Lalai".
În urmă cu două săptămâni, Iuzeir Raim, de 34 ani, Nicolae Martin, de 36 ani, Vasile Dumitru, de 29 ani, Erol Memet, de 26 ani, Şenol Memet, de 24 ani, Tamer Mustafa, de 26 ani, şi Tanior Mustafa, de 30 ani, l-au prins pe Beihan Rustem, de 32 ani, căruia i-au aplicat o corecţie ca la carte. Ulterior, cele două grupări s-au întâlnit - cu forţe proaspete şi dintr-o parte şi din cealaltă - şi au avut un conflict deschis, pe strada Oituz din localitate, în dreptul casei lui Lalai.
Cum respectivul conflict se încadrează la un articol destul de „minor" din cadrul Codului Penal, cei implicaţi nu au putut fi cercetaţi în stare de arest. „Cercetările poliţiştilor din Mangalia continuă, circa 75% din probatoriu fiind deja finalizat. Persoanele implicate, aproximativ 20 de fiecare „tabără", sunt anchetate pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Urmează să cercetăm, în următoarea săptămână, toate probele, pentru a-i putea trimite în judecată", ne-a declarat şeful Biroului Investigaţii Criminale, subcomisar Cristian Popescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- dau parte au parte 26 Nov, 2009 19:29 Infractiune fara acordul legii nu exista ! Au oameni in toate institutiile , platesc si se stie. Poate doar un serviciu de informatii sa-i agate cumva cine stie cand ca aici toti sint pe statul de plata . Eu daca trag cu pistolul in strada sint inchis pe loc chiar si daca incerc sa ma apar . Ei te ataca si tot nu patesc nimik.