Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:46 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Băusem şi nu am vrut să ştie părinţii mei" Lacrimile şoferului de BMW care a ucis un antrenor de fotbal

ro

27 Jan, 2012 00:00 2241 Marime text
popescu-accidentrutierbmwcasadepensii1.jpg„Am plecat pentru că ştiam că băusem şi nu trebuia să mă urc la volan băut şi mi-a fost ruşine de părinţii mei". „Insist că nu am văzut urme de sânge după accident şi nimic care să mă facă să-mi dau seama că a existat o victimă"

Tânărul de 25 de ani judecat după ce l-a accidentat mortal pe Vasile Luban, care era în staţia de transport în comun, s-a aflat ieri în atenţia Judecătoriei Constanţa. Cu lacrimi în ochi, Radu Popescu a spus instanţei de judecată că a consumat droguri cu circa patru, cinci zile înainte de accident. Mai mult decât atât, cu doar câteva ore înainte de accident şoferul a consumat băuturi alcoolice. „Îmi pare foarte rău de tot ce s-a întâmplat. Mi-e greu să mă uit în ochii familiei victimei (...) Sunt conştient că am greşit şi că trebuie să plătesc pentru greşeala mea şi îmi doresc din tot sufletul să mă poată ierta", a mai spus Radu Popescu.

popescu-accidentrutierbmwcasadepensii2.jpg„Din dreapta am văzut că veneau oameni spre mine şi strigau «Prinde-l! Stai!», m-am speriat şi am fugit. Când a venit şi jandarmul şi am auzit stai că trag, m-am pierdut cu totul şi am fugit în bar. Am intrat în bar, în toaletă, de unde am auzit că băteau la uşă şi îmi spuneau să ies, că este o victimă. Am crezut iniţial că este o glumă, să mă facă să ies, dar când am înţeles că într-adevăr era o victimă şi nu e o glumă, m-am spălat pe faţă şi am mers cu jandarmul la locul faptei, unde am văzut pentru prima dată că exista o victimă", a declarat tânărul Popescu în faţa judecătorilor. Acesta a mai precizat că a consumat droguri cu circa patru, cinci zile înainte de accident. „N-a fost prima dată când am consumat cocaină, dar a fost o prostie, o idioţenie". „Insist că nu am văzut urme de sânge după accident şi nimic care să mă facă să-mi dau seama că a existat o victimă", a mai spus conducătorul auto. Întrebat ce simte acum în legătură cu accidentul, suspectul a început să plângă în boxa arestaţilor, cu ochii în pământ: „Îmi pare foarte rău de tot ce s-a întâmplat. Mi-e greu să mă uit în ochii familiei victimei (...) Sunt conştient că am greşit şi că trebuie să plătesc pentru greşeala mea şi îmi doresc din tot sufletul să mă poată ierta". Suspectul a mai povestit că după impact, persoanele au început să vină spre el, spre maşină şi nimeni nu s-a dus spre victimă: „eu am crezut că aveau intenţia de a fura, aşa că de aceea m-am întors să-mi iau lucrurile din maşină. (...) Despre cei care mă urmăreau am crezut că sunt proprietarii bunurilor pe care le distrusesem în accident (...) Am plecat pentru că ştiam că băusem şi nu trebuia să mă urc la volan băut şi mi-a fost ruşine de părinţii mei. Nu a fost intenţia mea să mă ascund de organele de poliţie după ce am făcut accident cu victimă".

Îmbibaţie alcoolică de 0,85 grame/mie

Pentru termenul de săptămâna viitoare, instanţa a dispus citarea primilor şase martori din rechizitoriu. De asemenea, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici", pentru stabilirea alcoolemiei şoferului la momentul producerii accidentului. Totodată, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză cu privire la substanţele stupefiante consumate de Radu Popescu, precum şi întocmirea unui referat de evaluare pentru suspect şi depunerea la dosar a actelor în circumstanţiere. În ce priveşte părţile civile, pentru acestea s-a aprobat proba cu martori şi înscrisuri, pentru dovedirea pretenţiilor civile. Termenul următor a fost fixat pe 2 februarie. Amintim că accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 27.11.2011, în jurul orelor 07.15. Radu Popescu a condus un autoturism marca BMW, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa, cu direcţia de deplasare dinspre bulevardul Ferdinand spre bulevardul Tomis, având o îmbibaţie alcoolică de 0,85 grame/mie prima probă şi respectiv 1.00 grame/mie a doua probă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii