Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:40 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biblioteca plutitoare se afla la Constanta

ro

07 Aug, 2003 00:00 1227 Marime text

Cea mai veche nava de pasageri din lume a acostat in port

Vasul este construit in anul 1914, fiind cu doi ani mai "tanar" decat pachebotul Titanic * La bord se afla 300 de pasageri de 50 de nationalitati diferite * Cea mai mare biblioteca plutitoare din lume este consemnata in Cartea Recordurilor

Cea mai veche nava de pasageri din lume inca activa a sosit ieri dimineata in Portul Constanta. Motonava Doulos, construita in anul 1914, cu doar doi ani mai "tanara" decat Titanic-ul, a venit pentru a doua oara la Constanta, prima sa vizita in Romania fiind facuta in anul 1994. Ieri la ora 10.30, vasul a acostat in dana de pasageri a Portului Constanta, sosind dintr-un voiaj de cinci zile din ultimul sau port de escala Rijeca -Croatia. La bordul sau se afla o biblioteca cu un numar de peste 500 de mii de exemplare de carti, nava fiind inregistrata si in Cartea Recordurilor ca fiind cea mai mare librarie plutitoare din lume. Echipajul navei va prezenta programe deosebite chiar in vecinatatea vasului, pe o platforma cu o scena special construita, cum ar fi de exemplu Seara Internationala, un program palpitant cu muzica, dansuri si drama din diferite culturi ale lumii. Totodata nava va sarbatori cea de-a 89-a zi de nastere a sa, ocazie cu care va fi organizat un festival special la bordul celei Mai Vechi Nave de Pasageri din Lume. Echipajul navei este format din 300 de voluntari care provin din 50 de tari diferite. Timp de trei saptamani vasul va stationa in Portul Constanta, timp in care echipajul si voluntarii aflati la bord vor avea timp sa efectueze vizite atat prin punctele de interes istoric din judetul Constanta cat si in tara.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii