Blestemul celor patru kilograme de bijuterii Ghioc rămâne în Arestul Poliţiei Constanţa
Blestemul celor patru kilograme de bijuterii:Ghioc rămâne în Arestul Poliţiei ConstanţaAflat în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa încă de anul trecut, Ştefan Nicu Ghioc şi-a încercat zilele trecute norocul, formulând un recurs împotriva prelungirii duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale. Magistraţii Tribunalului Constanţa au analizat zilele trecute dosarul cu numărul unic 328/212/2011, în care Ştefan Nicu Ghioc are calitatea de recurent. La finele dezbaterilor, judecătorii constănţeni au hotărât să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ghioc, pe care l-au obligat să plătească suma de 70 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au trimis în judecată doi indivizi bănuiţi că ar fi pus la cale furtul din seara zilei de 29 octombrie, când proprietarul unui magazin a rămas fără patru kilograme de bijuterii. Amintim că, pe data de 6 noiembrie 2010, poliţiştii Secţiei 2, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa i-au depistat Costel Simioneasa, de 23 de ani, Ali Memet, de 23 de ani, ambii din Constanţa, şi pe Nicu Ştefan Ghioc. Tineri sunt bănuiţi că pe data de 29 octombrie 2010 ar fi pus la cale şi executat furtul a patru kilograme de bijuterii. După cum arătam şi în ediţiile trecute, în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Constanţa unde Ghioc şi Simioneasa figurează ca inculpaţi apar şi societăţile comerciale Olgun Expres şi SC Agrodelta Sireasa SA, aceasta din urmă fiind condusă de fostul senator PSD Constanţa, Traian Rece.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp