Blestemul lui Manole la Medgidia

Un adevarat muzeu in aer liber a fost distrus din ignoranta si nepasarea oamenilor

Orasul de la malul Canalului a fost ambientat plastic cu lucrari monumentale acum 30 de ani, in urma unor tabere de creatie ale artistilor tineri * In prezent, cele mai multe dintre aceste opere de arta sunt sparte, daramate sau au disparut cu totul * Soferii de rabe care lucrau la Canal au incercat sa repare ceea ce stricasera, montand aiurea parti de statui * Dupa 1989, locuitorii indiferenti la arta au continuat actele de vandalism * Lucrari de tinerete ale intemeietorilor scolii romanesti de ceramica au fost distruse in acest fel * Viceprimarul Marian Iordache opineaza ca orasul e prea sarac pentru a reface aceste opere, iar autorii, in mare majoritate, nici nu mai sunt in taraFaleza din Medgidia, zi friguroasa de iarna. In parcul de langa Canal, cioturi de ceramica, socluri goale si statui intregi, dar daramate. Si alte locuri din oras sunt marcate de lucrari monumentale asemanatoare, ce apartin aceleiasi scoli plastice. Refacem traseul trist al nepasarii care a facut ca toate acestea sa devina ruina. O alta ruina a unui fost oras industrial, ce a primit un cadou artistic de exceptie. Dar nu a stiut ce sa faca cu el.Incepand cu anul 1971, la Medgidia au inceput sa se organizeze simpozioane de arta monumentala, in fapt, tabere de vara in care tinerii artisti plastici veneau la Medgidia sa lucreze. Primarul Eftimie Ilisei, autorul mai multor proiecte edilitare indraznete, s-a gandit ca oamenii muncii care se osteneau zi de zi la cele doua mari fabrici ale orasului, IMUM si Cimentul, au nevoie de putina arta. Asta ca sa inteleaga diferenta dintre viitorul de aur al socialismului si capitalismul decadent! Ilisei a hotarat sa organizeze, pe cheltuiala urbei, tabere de creatie pentru studentii la arta. Au fost adusi astfel la Medgidia artisti aflati la inceput de drum, studenti ai Institutului de Arta Plastica "Nicolae Grigorescu" Bucuresti. Ei si-au elaborat aici lucrari de diploma sau de practica, lasand orasului cadou lucrarile lor. S-a intamplat sa fie vorba de o generatie de aur care se plamadea chiar atunci.

Fara omagii si osanale conducatorului iubit

Se pare ca edilii partidului comunist nu au inteles cu adevarat ce se intampla atunci in Medgidia. Gheorghe Farcasiu, vicepresedintele Uniunii Artistilor Plastici din Romania, isi aminteste de acea perioada. El crede ca scoala romaneasca de ceramica s-a nascut la taberele de creatie de la Medgidia. Atunci s-a facut trecerea de la decorativul pur, gen blid, oala, la sculptura monumentala, gandirea capatand volum. Nici una dintre lucrarile de la Medgidia nu aduce omagiu sistemului comunist. Acest curent a reusit sa pacaleasca cenzura si sa iasa din sfera activismului de partid. A rezultat o exprimare artistica libera, fara acel iz socialist care a pangarit multe opere din perioada comunista. Pentru artistii plastici care au participat la aceste tabere, Medgidia a fost inceputul carierei, sansa de a naste lucrari monumentale, care au fost apoi integrate intr-un proiect mai amplu de ambientare plastica a orasului. Lucrarile si-au gasit locul pe fatadele unor cladiri, in parcuri, in incinta bazei sportive. A rezultat ceea ce artistii plastici au numit, fara nici o rezerva, unul dintre cele mai interesante muzee in aer liber din Europa. Artistii care au stat agatati de schele pe fatadele cladirilor, au modelat sau au cioplit materia pentru a lasa opera sa se nasca sunt acum autori recunoscuti in Romania si in strainatate. Cei mai multi dintre ei au si plecat, de altfel, din tara. La Medgidia au lucrat intemeietorii scolii de ceramica din Romania: Costel Badea, Patriciu Mateescu, Lazar Florian Alexie, Dumitru Radulescu, Ion Berendea, Gheorghe Farcasiu, iar sculptura in piatra a fost reprezentata, printre altii, de Adrian Popovici, Nicolae Fleising, Virgil Mihaescu.

Arta, pe mana soferilor de basculante

Dar ceea ce au ridicat ei ziua a inceput sa se darame noaptea. Caci Canalul nu a iertat nimic. Pe promenada de langa parcul in care fusesera amplasate multe din lucrarile de ceramica, printre care si celebrul "Melc" al lui Badea, au inceput sa calce rabele incarcate cu pamant si piatra. Constructorii grandomanei lucrari a socialismului romanesc nu aveau timp de emotii artistice. In incercarea ridicol-grotesca de a gasi un compromis, cateva lucrari au fost reamplasate. Soferii rabelor ce construiau "Magistrala Albastra" s-au apucat sa imbine la intamplare, cu totul nepotrivit, elementele unor lucrari, iar rezultatele au fost tragi-comice. A trecut calvarul Canalului, dar blestemul unui Manole denaturat, sacrificat fara voie la Canal, a continuat, caci nimeni nu s-a mai interesat de conservarea acestor lucrari. Dupa caderea dictaturii, paragina s-a accentuat. In parcul central al orasului, lucrarile sunt ascunse dupa boscheti, injumatatite, ciobite sau distruse complet. In piata comerciala, la cismeaua artistului Constantiu Mara, nu mai curge apa de mult timp, pentru ca langa ea a aparut peste noapte o tasnitoare noua, din gresie, construita in cel mai desavarsit prost-gust. In ultimii ani, au inceput sa dispara chiar si lucrarile care, desi asezate pe malul Canalului, reusisera sa scape. Acestea strajuiau faleza, chiar la intrarea in parcul acum inundat de ape reziduale. Mlastina, stuful si lucrarile care au incercat zadarnic sa asaneze acest loc s-au dovedit a fi alti dusmani ai acestor opere de arta. Unele s-au spart, iar altele au disparut pur si simplu, lasand numai socluri triste in urma. Aleile si spatiile verzi ale stadionului din Medgidia au fost gazdele unora din lucrarile salvate de la distrugere atunci cand a inceput construirea Canalului. Ele sunt acum napadite de buruieni sau chiar sparte si daramate. Din unele statui au mai ramas numai baza si pilonul metalic de sustinere, martorul trist al vandalismului unora si al indiferentei altora. Viceprimarul municipiului, Marian Iordache, recunoaste ca nu a mai ramas mare lucru din aceste lucrari: "Ceea ce avem acum este ceea ce am putut conserva. Trebuie sa recunosc ca ne aflam la nivelul zero". Cat despre reconditionarea operelor nici nu poate fi vorba, caci orasul e foarte sarac si, oricum, artistii care le-au realizat au plecat, in marea lor majoritate, din tara. Ramane, asadar, o lectie dureroasa despre felul in care se poate darama, cu furie, noaptea, ceea ce s-a zidit cu exaltare ziua.