Bogatu şi percheziţiile lui Baaklini
Bogatu şi percheziţiile lui BaakliniPrin intermediul unui comunicat de presă remis ieri de procurorii Structurii Centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, oficialii au precizat că au fost efectuate nouă percheziţii domiciliare. Acestea au vizat sediul şi punctele de lucru ale SC Libarom Agril SRL, dar şi locuinţa lui Baaklini, „în vederea ridicării mai multor documente financiare contabile şi a altor mijloace materiale de probă utile în soluţionarea cauzei". „Acţiunea de astăzi (n.r. ieri) este o continuare a documentării investigative realizate de către procurorii DIICOT în dosarul privind activitatea infracţională derulată prin intermediul SC Rodipet SA (actual SC Network Press Concept SA) de către învinuiţii Hassan Awdi ş.a.", au precizat reprezentanţii DIICOT. La operaţiune au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi ai Jandarmeriei Române. În acest context, amintim că Baaklini şi Bogatu, alături de doi foşti directori ai UCM Reşiţa au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Coincidenţă sau nu, acestea ar fi fost desfăşurate în legătură cu firma Libarom Agri a lui Baaklini, adică exact societatea călcată ieri de mascaţii de la Jandarmerie şi Crimă Organizată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp