Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:22 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boxerul Dăncuţă, ridicat de DIICOT pentru skimming, executat silit la Constanţa

ro

15 Dec, 2011 00:00 1769 Marime text
box-DancutaricaDaniel.jpgRică Daniel Dăncuţă, boxerul despre care procurorii spun că, alături de alte persoane, ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale din fabricarea şi comercializarea de dispozitive de fraudare a mijloacelor de plată electronice, a fost executat silit la Constanţa. Numele sportivului apare într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa, instanţa de judecată pronunţându-se irevocabil asupra cauzei.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală spun că pentru destructurarea presupusei grupări infracţionale din care ar face parte Rică Daniel Dăncuţă au fost efectuat 12 percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Bucureşti, Bacău şi Câmpulung. Oamenii legii spun că au avut în colimator două grupuri infracţional organizate, constituite din 13 persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. „În fapt, se reţine că, în cursul anului 2010, învinuiţii Dăncuţă Rică-Daniel, Patrichi Florinel şi Prisecaru Gabriel au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale din fabricarea şi comercializareade dispozitive de fraudare a mijloacelor de plată electronice, la preţul de 1.500 de euro/bucată", conform anchetatorilor. Tot potrivit acestora, învinuitul Florinel Patrichi ar fi constituit o altă grupare infracţională, membrii grupării folosind componentele achiziţionate de la învinuitul Rică-Daniel Dăncuţă pentru fabricarea de echipamente de fraudare a mijloacelor de plată electronice şi pentru desfăşurarea de activităţi de skimming pe teritoriul mai multor state din Europa, cu predilecţie în Italia. „La sediul DIICOT au fost aduse în vederea audierii 12 persoane, faţă de care urmează a fi dispuse măsurile legale. Procurorii DIICOT au cooperat în această cauză cu autorităţile judiciare din Italia, Suedia, Slovenia şi Olanda", se mai arată în cercetarea oamenilor legii. După cum precizam şi mai sus, numele lui Rică Daniel Dăncuţă apare într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanţa cu obiect „Încuviinţare executare silită". În şedinţa din data de 6 septembrie, Tribunalul Constanţa a admis cererea şi a încuviinţat începerea executării silite împotriva debitorului în temeiul contractului de împrumut autentificat cu numărul 329/2011 la BNP Monica Pop şi asociaţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii