Bucuresteanul care a ucis o femeie pe trecere a fost arestat
Bucuresteanul care a ucis o femeie pe trecere a fost arestatBărbatul care a lovit-o pe Angela Stoian, de 58 de ani, din Constanţa, pe trecerea de pietoni a fost arestat. Momentan, lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa spun că vinovat de producerea accidentului este conducătorul maşinii care a lovit-o pe Angela Stoian, respectiv Remus Bistriţa, din Bucureşti. Bucureşteanul a avut drept de a conduce, permisul fiindu-i reţinut doar pentru cercetări.
În urma cercetărilor efectuate, cei din Serviciul Poliţiei Rutiere au stabilit că, pe data de 3 august, în jurul orei 13.00, Remus Bistriţa, în vârstă de 37 de ani, din Bucureşti, a condus un automobil BMW, model Seria 3, pe bulevardul Aurel Vlaicu. În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Dispensarului, conducătorul auto a surprins-o şi accidentat-o pe Angela Stoian, de 58 de ani, din Constanţa. „Din primele cercetări, a reieşit că victima se afla pe marcajul pietonal la momentul impactului. Totuşi, expertiza tehnică poate răsturna situaţia. Experţii trebuie să stabilească în ce împrejurări s-a produs accidentul, cine este de vină şi mai ales dacă femeia se afla pe trecerea de pietoni", au mai explicat oficialii Poliţiei Rutiere de la malul mării. La scurt timp după producerea accidentului, la faţa locului a fost trimisă o autospecială a Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Constanţa. Medicii au încercat din răsputeri aproape o oră să o ţină în viaţă pe femeie, însă eforturile lor au fost zadarnice. Din păcate, impactul a fost prea puternic pentru ca Angela Stoian să mai supravieţuiască.
Un civil a dirijat traficul
Graţie faptului că un bărbat neidentificat, cel mai probabil martor al evenimentului, a avut iniţiativa de a devia traficul, iar urmele au fost păstrate intacte până la venirea poliţiştilor. Astfel, experţii au posibilitatea de a stabili corect ce s-a petrecut cu exactitate. Momentan, nu se cunoaşte nici viteza cu care circula Remus Bistriţa. Acesta este cercetat pentru omor din culpă, iar dacă se va stabili că decesul victimei are legături de cauzalitate cu accidentul, bucureşteanul poate sta ani buni în spatele gratiilor. În prezent, Remus Bistriţa a fost arestat ieri după-amiază.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp