Buncarul dacic din pestera Limanu

Un istoric bucurestean demonstreaza ca galeriile ce se intind pe cativa kilometri ascund un monument unic

Pestera e asezata pe un deal, nu departe de sat * Galeriile ei intortocheate se ramifica sub intreaga localitate * Din cauza haului, au inceput sa se crape casele si chiar biserica * Localnicii se tem de pestera si cunosc foarte multe istorii ciudate despre ea * Arheologul Boroneant, de la Muzeul de Istorie din Bucuresti, a cercetat pestera si a avansat ipoteza ca avem de-a face cu legendara Keiris * E vorba de pestera in care dacii lui Dapyx s-au adapostit cu toate avutiile si cu turmele de animale, urmariti de armata romanului Crassus # Istoricul roman Dio Cassius relateaza ca romanul Crassus a zidit intrarile si i-a obligat pe daci sa iasa, prin infometare * Arheologii au gasit in pestera doua altare de jertfa si multe culoare, camere si nise amenajate ca pentru un refugiu * Ei au scos din pestera si multa ceramica din perioada secolului I i.Hr., exact perioada in care a avut loc episodul sus-mentionat * Pestera este inchisa cu gratii de fier, dar curiosii au sapat o gaura de acces in peretele de calcar de deasupra intrarii * Monumentul unic de la Limanu nu este protejat in nici un fel, fiind lasat de izbeliste

Langa comuna Limanu, pe un deal ce se inalta deasupra lacului Mangalia, se deschide intrarea infricosatoare a pesterii numite de localnici "Caracicala". Multi dintre sateni se tem din toti rarunchii de haul imens ce se casca sub casele lor. Ei stiu multe povesti infricosatoare despre lumea deschisa sub vatra satului. Ei cunosc istorii stravechi despre hoti care se refugiau in pestera ca sa nu-i prinda potera si despre traficanti care treceau marfa din tara vecina, caci galeriile pesterii ar ajunge pana in Bulgaria. Tocmai de aceea, spun satenii, ea este considerata obiectiv strategic si intrarea in pestera a fost blocata cu bare groase de fier. Preotul Aurel Andrei, un ardelean de nadejde ajuns la venerabila varsta de 86 de ani, stie cele mai multe lucruri despre acest loc misterios: "Pestera e foarte mare si nimeni nu o cunoaste pe toata. Oamenii din sat nu se prea incumeta sa intre, dar mai vin cercetatori si chiar turisti care incearca sa o viziteze. E foarte greu insa, pentru ca galeriile sunt foarte ramificate si te pierzi. Inauntru se adapostesc vulpi si alte dihanii si chiar scorpioni. Odata, au disparut mai multi copii din sat si nimeni nu a stiut de ei trei zile. Dupa trei zile, i-a auzit un om, cum strigau de sub pamant. Se ratacisera in pestera". Din cauza haului de sub sat au inceput sa se crape casele oamenilor. Nici chiar biserica nu a scapat. Zidurile groase ale lacasului de cult s-au fisurat si oamenii le-au prins cu centuri groase de metal.

Pe vremea dacilor, pestera a fost amenajata ca adapost

Reporterii cotidianului nostru au colindat misterioasa pestera in cautarea unor grupuri de satanisti despre care se spunea ca se aciuasera in pestera si isi savarseau ritualurile blestemate. Noi am gasit intr-adevar urme ale adoratorilor diavolului chiar langa o constructie foarte veche, despre care am aflat ulterior ca era un altar de sacrificiu din vremea dacilor. Ceea ce ne-a uimit inca de la inceput au fost peretii si tavanul foarte drepti, exact ca la locuintele contemporane. In mai multe locuri din pestera am gasit pe pereti desene cu oameni si cai. Mai multi cercetatori au vizitat pestera de la Limanu si au formulat diverse ipoteze. Cea mai interesanta, argumentata si de descoperirile arheologice, este cea a dr. Vasile Boroneant, de la Muzeul de Istorie din Bucuresti. El a fost in pestera prima data in 1971, pentru a reveni apoi de multe ori. "Am observat ca pestera a fost transformata intr-un veritabil labirint subteran, cu lungi culoare intortocheate, strajuite de pereti si tavanele cioplite drept, precum si cu coridoare din care se intra, de o parte si de alta, in numeroase incaperi si sali. Aceste lucrari s-au facut dupa un plan bine chibzuit, urmandu-se, in general, traseul galeriilor naturale (ale caror pereti colturosi au fost neteziti prin cioplire). In unele portiuni, pentru a usura legatura intre diferite incaperi, locuitorii pesterii au sapat noi galerii. Din loc in loc, s-au sapat mici firide, destinate opaitelor ce serveau la iluminat. Legaturile dintre coridoare au fost marcate cu semne care ii ajutau in orientare", scrie istoricul in observatiile sale de specialitate. Arheologii au gasit in pestera si doua camere cu altar, ce aveau tavanele si peretii puternic afumate, ceea ce confirma faptul ca incaperile interioare serveau pentru oficierea cultului.

Desenele de pe pereti seamana cu altele din spatiul dacic

Arheologii au fost impresionati si de reprezentarile grafice de pe pereti, pe care le-au studiat cu atentie. Desenele reprezinta figuri de oameni, animale si pasari. Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figura umana, probabil un barbat stand in picioare sau, poate, pe un scaun. Capul este un patrat umplut cu puncte, iar trunchiul, un oval umplut tot cu puncte. Personajul pare a tine in mana dreapta un scut patrat. La aproximativ 35 m de la intrare se afla si un bloc de piatra pe care sunt gravate trei figuri umane. Din pacate, reprezentarea a fost distrusa partial. Un interes deosebit prezinta figurile de calareti care, spun istoricii, seamana in mod izbitor calaretilor daci de pe ceramica descoperita in multe asezari de pe aria locuita de traco-daci, cum ar fi figurina de la Racatau, judetul Bacau, sau cei gasiti pe o fructiera de la Straulesti, langa Bucuresti. Profesorul Boroneant arata ca maniera de realizare a acestor reprezentari grafice este specifica artei tracice din epoca fierului. In chip asemanator - tot prin puncte - este redata vestimentatia luptatorilor romani de pe mormantul triumfal de la Adamclisi. Stilul a fost, se pare, caracteristic artei traco-dacice, caci tot cu puncte sunt decorate figurile de animale de pe ceramica pictata de la Sarmizegetusa Regia - Gradistea Muncelului de azi. Celelalte desene - simbolurile religioase crestine, literele sau cuvintele in caractere chirilice - apartin perioadei romano-bizantine si celei ulterioare, fiind o dovada ca pestera de la Limanu a constituit un adapost pentru populatia locala pana tarziu catre secolele X-XI d.Hr. Cele mai vechi desene apartin insa, foarte probabil, perioadei de maxima inflorire a culturii geto-dacice (sec. I d.Hr.) de cand dateaza si amenajarea pesterii.

Pestera-mormant

Pestera Keiris este legata de unul dintre cele mai dramatice momente din istoria dacilor, care s-a produs in anii 29-28 d.Hr., pe vremea expeditiei intreprinse de proconsulul roman Marcus Licinius Crassus in Dobrogea. Istoricul Dio Cassius relateaza ca romanul i-a oferit ajutor lui Roles, un sef al dacilor din Dobrogea, impotriva unui alt lider local get, Dapyx. Armata acestuia din urma a fost infranta si Dapyx s-a refugiat "intr-un loc intarit, unde a fost asediat de Crassus". In plin asediu, in urma unei tradari, Crassus a patruns in fortareata. Dapyx a murit, iar fratele regelui a cazut prizonier. Dupa caderea cetatii, generalul roman s-a indreptat spre pestera Keiris (dupa alte surse, Keiras), o pestera "atat de vasta si de puternica incat, dupa cum spun legendele, pana si titanii se refugiasera aici dupa infrangerea suferita din partea zeilor". Aceasta pestera fusese luata in stapanire de localnici, care "isi carasera inauntrul ei avutiile mai de pret si toate turmele. Dupa ce descoperi toate gurile pesterii, iesiri intortocheate si greu de gasit, Crassus le zidi si in acest fel ii sili pe refugiati sa se predea pe calea infometarii". Evenimentul a impresionat profund, prin cruzime, nedreptate si rautate, societatea antica din acele vremuri. El a provocat panica in randul populatiei dacice de pe intreaga sa arie de raspandire. Aceasta relatare din "Istoria romana" a lui Cassius Dio, in care este povestit un episod din dramatica rezistenta opusa de geto-dacii din Dobrogea impotriva fortelor romane, a suscitat un mare interes din partea istoricilor, care au incercat sa localizeze pestera. Din pacate, autorul antic nu a facut nici o alta referire care sa faciliteze acest lucru.

Monument unic, lasat in paragina

Prin coroborarea cu vagele informatii transmise si de alte izvoare, s-a admis ca Roles domnea in sudul Dobrogei, iar Dapyx in centrul teritoriului. Pornind de la aceste date, Vasile Parvan a identificat legendara pestera Keiris cu Pestera de la Gura Dobrogei, bazandu-se in special pe apropierea de cetatea Histria. Dar acolo, dimensiunile suprafetei locuibile sunt modeste si nu prezinta nici un fel de amenajari, astfel incat este greu de crezut ca ar fi putut constitui un adapost incapator pentru oamenii lui Dapyx si pentru turmele acestora. Cercetarile arheologice au scos la iveala materiale arheologice, mai ales multa ceramica, ce atesta ca pestera a fost locuita de localnici daci in acea epoca. Dovezile existente l-au determinat pe istoricul bucurestean sa considere ca labirintul de la Limanu a fost realizat de o autoritate locala geto-dacica, drept masura de aparare in fata pericolului roman. Relatarea lui Cassius Dio arata ca pestera era un loc de refugiu anume ales si pregatit, nu o caverna intamplatoare. Dintre pesterile dobrogene, cea de la Limanu este singura care se apropie de descrierea lui Dio Cassius. Ea este singura in masura sa justifice deplasarea unei armate romane pentru asedierea unui loc de refugiu de unde ideea reluarii luptei impotriva romanilor putea sa reinvie. "Pentru punerea in valoare a acestor monumente istorice, de epoca dacica, cu o schema de organizare a interioarelor de tip labirint, este nevoie urgenta de lucrari noi de cercetare-restaurare si protectie, deoarece, aflandu-se intr-o zona turistica de mare flux si interes deja in interiorul si exteriorul ei, s-au produs o serie de distrugeri si poluare cu reziduuri, mazgaleli sau inscriptionari care afecteaza caracterul monumentului", scria istoricul Boroneant intr-un articol aparut intr-o revista de specialitate. Intr-adevar, chiar daca intrarea in pestera a fost blocata, curiosii au scormonit in calcar si au facut o spartura, pe langa zabrele. Urmele lor se vad in resturile aruncate in anumite portiuni ale pesterii. Un episod dramatic din istoria dacilor din Moesia este astfel nesocotit si un monument unic risca sa se degradeze rapid.