Capacitate redusa de accesare din partea producatorilor agricoli
Capacitate redusa de accesare din partea producatorilor agricoli
18 Mar, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1082
Marime text
80 de milioane USD pentru finantarea proiectului de dezvoltare a pietelor financiare rurale
In cursul zilei de ieri, la Hotel Parc din Mamaia a avut loc o conferinta de presa ce a avut ca scop prezentarea programului de Finantare Rurala "Bani frumosi pentru idei destepte". La manifestare au participat Rodica Hocita, director in cadrul Ministerului Finantelor Publice, Cristian Iliescu, directorului reprezentantei in Romania a firmei LDK Consultans & Engineers si Gheorghita Corbu, director al Biroului Regional Sapard 2 Sud-Est Constanta. In urma Acordului de imprumut semnat intre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare s-au alocat 80 de milioane de dolari pentru finantarea proiectului de dezvoltare a pietelor financiare rurale sub denumirea de Programul de Finantare Rurala. Programul de Finantare Rurala, derulat de Ministerul Finantelor Publice, a absorbit, dupa un an si jumatate de la lansare, circa 30% din imprumutul contractat. Acesta este destinat sprijinirii intreprinzatorilor din mediul rural, prin acordarea de imprumuturi bancare sau micro-imprumuturi pentru finantarea activitatilor productive din zona rurala, sau prin facilitarea unor contracte de leasing pentru achizitionarea de masini, utilaje sau vehicule. Fondurile au rolul de accelera transformarea economiei rurale prin fluxuri sporite de capital si de a intari sectorul privat din zona rurala. Accesarea fondurilor se poate face de persoanele juridice din sectorul privat, dar si de cele fizice. Potrivit celor declarate de Cristian Iliescu, valoarea maxima a imprumuturilor sau a contractelor de leasing individuale acordate nu poate depasi suma de 1 milion de dolari. Pentru micro-creditare valoarea maxima a imprumutului este de 7.500 dolari. In cadrul programului de finantare nu se vor acorda imprumuturi si leasing-uri financiare pentru proiecte care urmaresc achizitionarea de terenuri sau de cladiri existente, isi propun finantarea activitatilor legate de tutun, implica stramutarea involuntara a oamenilor si care au impact negativ asupra patrimoniului cultural. Pentru a obtine un credit, potentialul beneficiar trebuie sa aiba o firma cu cel putin 51% capital privat, sa locuiasca in zona rurala sau sa fie antreprenor individual de nationalitate romana, rezident in zonele rurale. Contrar afirmatiilor reprezentantului Ministerului de Finante, care a spus ca acest program poate patrunde usor in mediul rural, Gheorghita Corbu a manifestat o oarecare reticenta: "Nu este un credit de lux, este o componenta de finantare, dar din pacate este greu accesibil si greutatea consta in serviciile pe care bancile le ofera in mediul rural. Din pacate, sucursalele bancare nu sunt in mediul rural, si-au dezvoltat retele teritoriale, asa ca taranul roman sau producatorul agricol nu are acces la aceste finantari". Cumulat cu acest subiect a fost lansata o serie de seminarii celor care doresc sa afle cum se poate obtine finantare prin acest program, practic intalniri directe cu reprezentanti din Ministerul Finantelor Publice si Agentiei Sapard, dar si cu intermediarii din program care actioneaza in regiunea de Dezvoltare Sud- Est.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii