Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:05 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Captura de pastile ecstasy

ro

28 Jun, 2002 00:00 1435 Marime text

Flagrant reusit

In urma cu o saptamana, ofiterii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog din Constanta, impreuna cu procurorii au organizat un flagrant in urma caruia a fost anihilata o banda de traficanti de stupefiante * Totodata, reprezentantii legii au descoperit atunci aproximativ 15.000 de pastile de efedrina si plante de canabis * Miercuri seara, aceeasi echipa a retinut un alt traficant de droguri * El intentiona sa comercializeze 234 de pastile de ecstasy

Un traficant de droguri a fost arestat de catre procurorii constanteni dupa ce a fost surprins in flagrant in timp ce incerca sa comercializeze stupefiante. Operatiunea a fost organizata de catre ofiteri din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Constanta, impreuna cu un procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta. Actiunea s-a petrecut in seara zilei de miercuri, in zona Tic-Tac din Constanta. In seara cu pricina, Radu Petrovici, in varsta de 23 de ani, din Timisoara, intentiona sa vanda unei persoane care il contactase anterior pastile de ecstasy. Pentru a veni la intalnirea convenita cu cel care dorea sa cumpere droguri, Petrovici se deplasase la locul stabilit cu un autoturism care se presupune ca ar fi furat. In fapt, "cumparatorul" era un politist, autorizat sa actioneze ca investigator sub acoperire, deoarece detinea o informatie cum ca acest tanar comercializeaza stupefiante. Seful Serviciului Antidrog, maiorul Nicusor Taralunga, a declarat ca individul cerea sase dolari pentru o pastila. Initial, Petrovici avea asupra lui doar 20 de pastile de ecstasy. Dupa ce traficantul a fost retinut de catre politisti, procurorii au hotarat sa efectueze o perchezitie la domiciliul acestuia. Tanarul domiciliaza fara forme legale in Constanta, locuind impreuna cu prietena sa, Madalina Stefania Ghenac. La perchezitia efectuata la domiciliul acestora au mai fost descoperite inca 214 pastile de ecstasy. Valoarea pe piata ilicita a drogurilor a fost estimata la aproximativ 1.500 de dolari. In cursul zilei de ieri, Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a dispus masura arestarii preventive pentru o perioada de 30 de zile pe numele lui Radu Petrovici. In momentul de fata, traficantul se afla in arestul Inspectoratului Judetean de Politie Constanta, fiind cercetat pentru savarsirea infractiunii de trafic de stupefiante. El risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani. In urma verificarilor intreprinse de catre politisti s-a constatat ca Radu Petrovici este recidivist, fiind condamnat anterior pentru savarsirea infractiunii de inselaciune. Stupefiantele descoperite au fost confiscate si trimise pentru analiza la un laborator specializat din Bucuresti. In urma cu o saptamana, aceeasi echipa a realizat un alt flagrant care s-a soldat cu o captura de droguri, in urma careia au fost descoperite aproximativ 15.000 de pastile de efedrina. De asemenea, in urma acelei actiuni au fost arestati alti trei traficanti de stupefiante.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii