Carder pus in libertate
Carder pus in libertateEliberat provizoriu sub control judiciar de către magistraţii Curţii de Apel Constanţa, Pintilie cere Tribunalului modificarea controlului judiciar, în sensul obligării sale de a nu părăsi municipiul Constanţa şi de a se prezenta la organele de poliţie constănţene, conform graficului, în loc de a se prezenta la cele din Reghin, după cum a stabilit Curtea de Apel. Prin intermediul avocatului său, individul le-a solicitat judecătorilor Tribunalului, la nici măcar 24 de ore de la eliberarea sa, modificarea controlului judiciar. Concret, Pintilie susţine că, deşi în cartea de identitate este trecut domiciliul din Reghin, el locuieşte de mai mult timp în Constanţa, fără forme legale. Instanţa urmează să pronunţe o soluţie privind solicitarea lui Pintilie săptămâna viitoare. Iulian Pintilie a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Alături de el, a fost deferit instanţei şi Radu Cătălin Burţilă, de 28 de ani, din Constanţa. Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost prinşi în flagrant de poliţiştii de la Secţia 5 şi de luptătorii Grupării de Jandarmi Mobile Tomis, în zona Billa, la scurt timp după ce au golit mai multe conturi bancare, folosindu-se de carduri falsificate. În urma percheziţiei, oamenii legii au descoperit asupra celor doi 42.000 de lei şi mai multe carduri falsificate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp