Cât are agentul Luţan, presupus a fi prins cu uree

11 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
1280
Marime text
Agentul Dorel Luţan, din cadrul Poliţiei Mamaia, cel despre care surse neoficiale afirmă că ar fi avut legătură cu jeep-ul plin de uree depistat de poliţişti, se "lăuda" în declaraţia de avere din 2009 de pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române cu un apartament de 29 de metri pătraţi în Constanţa.
Imobilul fusese achiziţionat în 2005, în baza unui credit contractat în acest sens. Tot cu ajutorul unui credit, agentul din Poliţia Mamaia şi-a luat şi un Audi, fabricat în anul 2000. La capitolul "datorii", poliţistul a notat că are de returnat 12.000 de dolari către Banca Românească, până în 2030, fiind vorba despre un împrumut contractat în 2005. În plus, acesta mai are de dat şi 70.000 de lei către CEC, în termen de zece ani, banii fiind luaţi cu împrumut în anul 2007. Venitul anual realizat de agentul de poliţie s-a ridicat pentru anul 2009 la suma de 20.000 de lei. La rândul său, soţia poliţistului, Marilena Luţan, a realizat un venit de 7.000 de lei, fiind contabil la SC Parc Mamaia SRL. Este demn de menţionat faptul că, în declaraţia de interese a poliţistului, agentul Poliţiei Mamaia a precizat că este membru al Corpului Naţional al Poliţiştilor, dar şi al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor. Aşa cum arătam anterior, potrivit unor surse neoficiale, agentul Dorel Luţan ar fi unul dintre cei doi bărbaţi prinşi de lucrătorii Poliţiei Port Constanţa în timp ce transportau, cu ajutorul unui jeep, uree despre care se spune că ar fi furată. Deşi am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la cele mai sus precizate de la comandantul Biroului Poliţiei Mamaia, Iulian Dode, dar şi de la Dorel Luţan, acest lucru nu a fost posibil. De asemenea, amintim că, traşi pe dreapta de poliţiştii din Port, persoanele din jeep au spus că testau suspensiile maşinii şi că nu intenţionau să fure nimic.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii