Cautati prin Europa, pentru omor si carduri false
Cautati prin Europa, pentru omor si carduri false


Pe numele său a fost emis un mandat european de arestare de Tribunalul de Primă Instanţă din Dendermonde, Belgia, pentru comiterea infracţiunii de participare la o organizaţie criminală. Potrivit autorităţilor belgiene, Purentea, împreună cu alte persoane care deţineau echipament electronic de falsificare a unor instrumente electronice de plată, ar fi falsificat mai multe carduri, pe care apoi le-au folosit la extragerea mai multor sume de bani, în perioada 2007 - 2008. Faptele ar fi fost începute în Belgia, iar apoi continuate în Germania, Olanda, Maric şi Canada. Sumele extrase erau destul de mici, variind între 600 şi 2.000 de euro, astfel încât titularii de cont să nu observe lipsa banilor. Curtea de Apel Constanţa a luat faţă de Purentea măsura arestării preventive, pe o perioadă de 29 de zile, însă hotărârea poate fi atacată cu recurs. Cel de-al doilea mandat european analizat, ieri, de magistraţii Curţii de Apel a fost cel emis pentru un tânăr de 26 de ani, din Constanţa, Constantin State. El este acuzat de comiterea a două infracţiuni de omor deosebit de grav şi una de nerespectarea a regimului armelor şi muniţiilor. Potrivit autorităţilor italiene, infracţiunile ar fi fost comise în anterior perioadei ianuarie - martie 2006. Tânărul ar fi fost expulzat din Suedia, însă, în loc să se întoarcă în România, s-ar fi dus în Italia, unde a comis faptele. Curtea de Apel Constanţa a solicitat mai multe date de identificare a persoanei solicitate, dat fiind că există suspiciuni că State ar fi, într-adevăr, autorul faptelor. Pentru a lămuri aceste aspecte, s-a fixat termen pe 6 mai, la ora 10.00, dată până la care autorităţile italiene trebuie să comunice informaţiile cerute. Între timp, Constantin State a fost lăsat în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp