Cazul Sile Cămătaru, dosarul Flora şi bătăile din stradă Evidenţa anilor „morţi" pentru durii Constanţei
Cazul Sile Cămătaru, dosarul Flora şi bătăile din stradă: Evidenţa anilor „morţi" pentru durii ConstanţeiDecimată şi „reorganizată" în urma pedepselor cu executare pronunţate de judecătorii constănţeni, lumea underground constănţeană trece printr-o perioadă grea, spun unii.
Faptul că Sile Cămătaru a fost ridicat de mascaţi în urmă cu două nopţi şi transportat în penitenciar, în vederea executării condamnărilor definitive pe care le-a primit nu a rămas fără ecou în Constanţa. În timp ce unii pun cruce lumii underground de la malul mării, alţii sunt însă de părere că aceasta nu a dispărut, ci doar se reface - şefii or fi căzut, momentan, dar se ridică alţii, care le vor lua locul. Dat fiind cazul Cămătaru dar şi faptul că, după ani întregi de judecată, procesele multora dintre reprezentanţii de seamă ai celor care fac legea pe străzile Constanţei au ajuns la final, iar pedepsele - mai mici sau mai mari, desigur - au curs pe bandă rulantă de la începutul anului, ZIUA de Constanţa vă prezintă o situaţie centralizată a anilor de puşcărie - ani „morţi", în limbaj stradal - pe care i-au încasat şefii străzilor.
Noutatea anului 2012 o reprezintă, de departe, condamnarea fraţilor Vasea, după cinci ani de proces privind scandalul cu bâte şi bastoane telescopice, de la Hotel Flora, din Mamaia. Într-un final, ei au fost găsiţi vinovaţi în primă instanţă pentru altercaţia care s-a produs în august 2006, iar magistraţii Tribunalului Constanţa i-au condamnat la pedepse cu executare. Fratele mai mic, Miţu Vasea, a luat patru ani de puşcărie, pentru fapte comise cu violenţă, în timp ce Traian Vasea a fost condamnat la patru ani şi jumătate de detenţie, pentru mai mult de zece capete de acuzare.
Cristel şi răposatul Ussi
În acelaşi proces, Victor Şerban, zis Gogu, cunoscut drept apropiaţi ai fraţilor Vasea, a încasat şase ani de puşcărie, în timp ce Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, fost apropiat al celor doi Vasea, a luat şapte ani. În ceea ce-l priveşte pe Cristel, acesta a mai fost condamnat iniţial la şapte ani de detenţie şi în procesul privind „jaful secolului", produs în iunie 2010. Ulterior, cei şapte ani au fost transformaţi în patru ani de închisoare, cu executare efectivă. Tot în procesul de la Flora a fost judecat iniţial şi Usein Sali, zis Ussi, pentru fapte similare celor imputate fraţilor Vasea, însă acesta a decedat pe parcursul procesului. Pedepsele împărţite de Tribunalul Constanţa în dosarul „Flora" nu sunt definitive, sentinţa fiind deja atacată la Curtea de Apel Constanţa. Iar dacă tot vorbim de Flora, în acelaşi proces a fost judecat şi Cristian Gherghişan, presupus membru al grupării adverse fraţilor Vasea.
„Îngenuncheaţi" de Înalta Curte
Achitat în acest dosar, Gherghişan s-a bucurat de mult mai puţină clemenţă din partea Curţii de Apel Constanţa şi, ulterior, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-au condamnat pe individ la şapte ani şi jumătate de puşcărie. Sentinţa este definitivă şi a fost pronunţată recent de Curtea Supremă. Gherghişan a fost găsit vinovat în ceea ce priveşte scandalul de pe strada Atelierelor, din februarie 2007, procurorii acuzându-l că el ar fi pus la cale atacul împotriva lui Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, presupus membru al grupării rivale. În acelaşi proces şi tot pentru ciomăgirea lui Cristel, a fost condamnat şi Petrică Tomescu, zis Frumuşelul. Judecătorii i-au dat opt ani lui Tomescu, ce urmează să fie executaţi în penitenciar. De altfel, acesta mai are la activ doi ani cu executare, din procesul cu Stila Goşu, unde a fost acuzat de sechestrare de persoane, dar şi o achitare, într-un proces cu Stila Sarafu şi Doru Aita. De departe, cel care numără cele mai multe pedepse, la acest moment, pare să fie Lucian Călimărea, zis Călin Nebunul, recent condamnat şi el definitiv la opt ani de detenţie, tot în procesul cu bătaia din strada Atelierelor. Totodată, în urmă cu câţiva ani, faţă de Călimărea s-a dispus încetarea procesului penal în care individul a fost judecat pentru ciomăgirea lui Marius Leţea, în Clubul Crush, proces care s-a încheiat după ce Leţea şi-a retras plângerea în instanţă. De asemenea, Judecătoria Constanţa l-a găsit vinovat pe Lucian Călimărea pentru bătăile de la Ziua Marinei, din august 2008, şi l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Procesul se află în faza de recurs, la Curtea de Apel. Ulterior, Tribunalul Braşov l-a găsit vinovat de clonare de carduri şi l-a condamnat la patru ani de închisoare. Aşa cum am precizat, lovitura de graţie pentru Călimărea a venit însă în urmă cu doar câteva zile, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a osândit definitiv pe Lucian Călimărea la opt ani de închisoare, pentru bătaia de pe strada Atelierelor.
Câte doi ani cu executare
Stila Sarafu, alt nume cu rezonanţă în lumea underground, are o achitare şi o pedeapsă de trei ani cu suspendare sub supraveghere, ultima fiind pronunţată în procesul privind bătăile de la Ziua Marinei, din 2008. Printre ceilalţi duri ai străzii condamnaţi de judecătorii constănţeni în ultimul timp se numără Florin Sîrbu, zis Ţo, şi Angel Lucian Straton, condamnaţi alături de Călimărea şi Sarafu la câte trei ani cu suspendare sub supraveghere, precum şi Ionuţ Vanghelici, Vasilică Coşman, zis Lică, Daniel Zorică şi fraţii Stila şi Mitică Goşu, fiecare primind câte doi ani de închisoare, alături de Petrică Tomescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp