Ce avere are şeful Detaşamentului de Pompieri din Medgidia (document)
Ce avere are şeful Detaşamentului de Pompieri din Medgidia (document)Astfel, potrivit declaraţiei de avere, Marian Popa nu are terenuri şi nici casă, însă posedă un automobil marca Seat, model Toledo, auto fabricat în 2001. Fără conturi - depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire investire, cu valoare a tuturor mai mare de 5.000 de euro, comandantul Detaşamentului de Pompieri Medgidia nu are nici plasamente, investiţii directe şi nici împrumuturi acordate, cu valoare de piaţă însumată mai mare de 5.000 de euro. Fără bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă, de cult, colecţii de artă, numismatică, ori obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, cu valoare însumată mai mare de 5.000 de euro, angajatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a contractat, anul acesta, un credit bancar în valoare de „71.790". Cu un salariu anual de 44.340 de lei, Marian Popa nu se bucură, cel puţin potrivit declaraţiei de avere, de cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/ societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, şi nici de credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp