Ce face Cherim Ferat Tovarăşul lui Vasea, deferit instanţei
Ce face Cherim Ferat: Tovarăşul lui Vasea, deferit instanţeiAlături de tovarăşul fraţilor Vasea, au mai fost trimişi în judecată Samir Marian Ghiţă, Adrian Nicolescu, avocatul stagiar Ernis Sali, Mirel Drăgan, Mihai Gheorghe şi Nicu Lazăr, procurorii bucureşteni acuzându-i pe toţi că ar fi luat parte la altercaţia din club. În proces, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca s-a constituit parte civilă, solicitând contravaloarea pentru zilele de spitalizare care au fost necesare pentru a le pune pe picioare pe victimele din club. Alături de spital, cei care au mai ridicat pretenţii civile în cauză au fost Bogdan Paul Badea, Mihai Bibac şi Ştefan Gavrilă. Prima înfăţişare în cauză a fost fixată pe data de 11 aprilie. În actele prin care procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au cerut arestarea preventivă a suspecţilor, se arată că „inculpatul Cherim Ferat împreună cu alţi cunoscuţi, trecând în apropierea unui separeu numit sufragerie, a îmbrâncit intenţionat pe partea vătămată B.M., martorul A.M.I. solicitându-i să nu provoace scandal. La câteva minute după acest moment, Cherim Ferat a revenit însoţit de persoanele arătate, la masa părţii vătămate B.M., cerându-i acestuia să-l însoţească; faţă de refuzul lui, se susţine în referatul Parchetului, inculpaţii Lazăr şi Drăgan l-au imobilizat, l-au împins în camera numită sufragerie, unde Cherim Ferat l-a apostrofat că nu i-a făcut loc să treacă, după care l-a lovit la nivelul feţei cu pumnul, intervenind şi numiţii L.N. (lovitură cu capul) şi D. care l-a lovit cu pumnul". Totodată, este de precizat că în faţa judecătorilor care urmau să decidă arestarea sa, Cherim Ferat „a recunoscut parţial învinuirile aduse şi a prezentat, nuanţat, istoricul celor întâmplate. El a negat în mod categoric vreo implicare a sa şi a celor care l-au însoţit în lovirea părţii vătămate B.B. Paul în spaţiul denumit sufragerie şi în grupul sanitar unde a fost agresat".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp