Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce-i datorează Petrică Munteanu Lizetei Haralambie

ro

25 Oct, 2010 01:47 11165 Marime text

cap_8.jpgTrimişi în judecată pentru fapte de corupţie, mai mulţi inspectori ai Primăriei Municipiului Constanţa, în frunte cu şeful Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din aceeaşi instituţie, Petrică Munteanu, au fost achitaţi, pe motiv că „fapta nu există". În prezent, judecătorii Curţii de Apel urmează să pronunţe o soluţie cu privire la apelul promovat de procurorii anticorupţie împotriva achitării funcţionarilor din primărie. În schimb, după cum se prezintă hotărârea de achitare pronunţată de judecătorii Tribunalului Constanţa, se pare că cea care a avut un rol decisiv în „spălarea" onoarei angajaţilor primăriei şi în achitarea lor a fost nimeni alta decât Lizeta Haralambie, fost jurnalist, în prezent avocat al primăriei.

Petrica_Lizeta_Haralambie21.jpgCunoscută drept apropiată a primarului Radu Mazăre - de asemenea audiat ca martor în procesul lui Petrică Munteanu, la acelaşi termen de judecată în care a fost audiată şi fosta jurnalistă - Lizeta a impresionat mult instanţa, din moment ce judecătorii au ţinut să sublinieze în motivarea hotărârii de achitare următorul aspect: „Trebuie reţinut că martora (nr. Lizeta Haralambie) afirmă tranşant că niciun moment, niciunul dintre inculpaţi nu a solicitat sub vreo formă sau alta mită". Iar aceasta, în contextul în care majoritatea depoziţiilor martorilor acuzării au fost respinse pe motiv că ar fi fost părtinitoare. De altfel, nu este de trecut cu vederea nici faptul că, în cursul săptămânii trecute, la momentul judecării apelurilor promovate în proces de DNA, avocaţii părţii civile din proces, societatea BCD Intermed SRL, au încercat să depună la dosarul cauzei un înscris din care reieşea că, în calitate de avocat, martora Lizeta Haralambie a fost angajată să reprezinte Primăria Municipiului Constanţa. Primărie condusă de edilul Radu Mazăre. Primărie ai cărei angajaţi erau suspecţii deferiţi instanţei, la momentul la care se presupune că ar fi solicitat mita de la reprezentanţii firmei BCD Intermed. Cu toate acestea, completul de judecată al Curţii de Apel Constanţa investit cu analizarea apelurilor declarate în cauză a decis respingerea probei respective.

Martori interesaţi şi declaraţii contradictorii

În motivarea soluţiei de achitare a suspecţilor, pronunţată de Tribunalul Constanţa pe 21 decembrie 2009, în completul format din preşedintele Lucian Lică, magistraţii vorbesc despre numeroasele contradicţii dintre declaraţiile martorilor acuzării. De asemenea, judecătorii au reţinut şi faptul că respectivele depoziţii au fost date de persoane care ar fi fost interesate de soluţionarea cauzei. „(...) Tribunalul constată că toţi martorii din lucrări în raport de care se reţin infracţiunile de luare de mită sub forma pretinderii în sarcina inculpaţilor Petrescu Edy Cristian, Mâţă Lucian Remus şi Cazacu Liliana, sunt fie persoane direct implicate, cum ar fi cazul martorului Bucur Costică Nicolae, care are atât calitatea de martor în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de luare de mită, cât şi calitatea de reprezentant legal al părţii civile SC BCD Intermed SRL". În plus, instanţa a vorbit şi despre ceilalţi martori ai acuzării, „persoane care au interes în soluţionarea cauzei într-un anumit fel, fiecare aflându-se din această perspectivă în diferite relaţii cu reprezentantul părţii civile, în acest sens fiind vorba de martorii Bratu Aida şi Bratu Eugen Nicolaie (naşul de cununie şi de botez al copiilor fiind Bucur Costică Nicolae), Păscăleanu Alina, Bălan Maria (toate având calitatea de angajate ale SC BCD Intermed SRL şi, implict, subordonatele lui Bucur Costică Nicolae)".

Afirmaţii tranşante de la Lizeta

În continuare, instanţa vorbeşte în motivarea soluţiei de achitare despre numeroasele contradicţii existente între declaraţiile martorilor acuzării. Iar, în cele din urmă, ajunge la depoziţiile martorilor apărării, cap de listă fiind cea a Lizetei Haralambie: „dincolo de aceste contradicţii, relevantă în cauză este şi declaraţia martorului Haralambie Lizeta, care, deşi precizează că este prietena fiilor lui Bucur Costică, menţionează că a participat la discuţia dintre acesta şi inspectorii Primăriei şi în acest context Bucur Costică a fost cel care a intervenit pe lângă martor pentru a-l contacta pe Mâţă Lucian Remus, pe care martora îl cunoştea, pentru ca Bucur Costică să nu fie amendat". Ba, mai mult, „trebuie reţinut că martora afirmă tranşant că niciun moment niciunul dintre inculpaţi nu a solicitat sub vreo formă sau alta mită". De asemenea, este de menţionat că printre martorii „cu greutate" pe care instanţa i-a amintit la momentul stabilirii nevinovăţiei inspectorilor din primărie acuzaţi de mită şi a lui Petrică Munteanu se numără şi Ionel Pilat - la rândul său inculpat într-un proces de corupţie -, dar şi primarul Radu Ştefan Mazăre însuşi, trimis şi el în judecată de DNA, tot pentru fapte de corupţie. „Mai mult, din depoziţiile martorilor Mazăre Radu Ştefan, Constantin Şerban, Voinescu Florin Mugurel, Pilat Ionel, Vatră Traian, Constantin Rădăşanu, Balcan Cornel şi Stroe Felix rezultă că, la momentul luării efective a măsurilor de retragere a avizului şi de instalare a stâlpişorilor metalici de protecţie, membrii comisiei de circulaţie luaseră deja anterior în discuţie cele două probleme, însă datorită faptului că nu exista o procedură de lucru foarte strictă, ambele chestiuni nu fuseseră consemnate", se arată în motivarea hotărârii. În acest context, rămâne de văzut dacă şi Curtea de Apel Constanţa va da o la fel de mare greutate declaraţiei Lizetei Haralambie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii