Ce mai face militarul care ar fi accidentat mortal un crescător de animale
Ce mai face militarul care ar fi accidentat mortal un crescător de animaleDecizia a aparţinut atât Judecătoriei Medgidia, cât şi Tribunalului Constanţa. Pe data de 4 ianuarie, pe rolul Judecătoriei Medgidia a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 9021/256/2011/a1 cu obiect „ucidere din culpă (art.178 C.p.) menţinere arestare preventivă", cauză în care Aihan Menasan a avut calitatea de recurent - inculpat, în timp ce Temor Sarali a fost parte civilă. Ulterior analizării documentelor, instanţa de judecată a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive luate faţă de inculpat, menţinând starea de arest a acestuia. Tot Judecătoria Medgidia a respins - ca neîntemeiată - cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea instanţei de judecată. Pentru că a avut această posibilitate, individul a atacat cu recurs decizia Judecătoriei Medgidia, la Tribunalul Constanţa, dosarul primind numărul unic 9021/256/2011/a1 şi obiect „menţinere măsură de arestare preventivă menţinere arestare preventivă". Recent, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - inculpat Aihan Menasan, care a fost obligat la plata sumei de 100 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că „în data de 07.12.2011, poliţiştii au fost sesizaţi despre existenţa cadavrului unui bărbat, la aproximativ trei metri în afara părţii carosabile, pe DJ381, la intrarea în localitatea Valea Dacilor dinspre Medgidia". „Deplasaţi cu operativitate la faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul în persoana unui crescător de animale, de 45 de ani, din aceeaşi localitate. În urma investigaţiilor efectuate, în cursul aceleiaşi zile, poliţiştii rutieri au identificat şi depistat şoferul autoturismului implicat în eveniment. Este vorba de un tânăr, de 27 de ani, din Medgidia, care în noaptea de 06/07.12.2011 a condus un autoturism dinspre Medgidia către Valea Dacilor şi ajungând la Km 31+600, a surprins şi accidentat mortal, pe bărbatul de 45 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului, ulterior şoferul părăsind locul accidentului. Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa", se mai arată în informarea oamenilor legii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp