Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:24 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce s-a decis după inspecţia CSM la Judecătoria Constanţa

ro

10 Feb, 2012 00:00 2111 Marime text
inspectii-sediuJudecatoriaConstanta.jpgCurtea de Apel Constanţa va trebuie să organizeze forme de pregătire privind modul de aplicare a dispoziţiilor procedurale legate de încuviinţarea şi administrarea probelor în dosare, în urma verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii la Judecătoria Constanţa, pe tema cauzelor mai vechi de un an aflate pe rolul instanţei şi încă nesoluţionate.

Aceleaşi măsuri au fost dispuse de Secţia pentru Judecători a CSM şi în cazul Curţilor de Apel Braşov şi Oradea, iar Curtea de Apel Oradea trebuie să organizeze forme de pregătire inclusiv legate de cooperarea judiciară internaţională în materie penală. În acelaşi timp, Secţia pentru Judecători a mai hotărât ca pregătirile să vizeze şi respectarea principiului contradictorialităţii, încuviinţarea şi administrarea probelor, în special a expertizei topografice, modificarea, precizarea şi completarea cererilor, precum şi a celorlalte dispoziţii legale în a căror aplicare s-au constatat deficienţe ce au îngreunat soluţionarea cauzelor. Astfel, raportul de control întocmit de inspectorii CSM în urma verificărilor efectuate la Judecătoria Constanţa urmează să fie comunicat către conducerea Curţii de Apel Constanţa, a Tribunalului, dar şi a instanţei verificate, în vederea aducerii la cunoştinţă şi a luării măsurilor corespunzătoare. În aceste condiţii, conducerile instanţelor ierarhic superioare vor întocmi un calendar în vederea monitorizării aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse pentru înlăturarea deficienţelor constatate de către Inspecţia Judiciară, urmând să fie comunicat periodic către CSM stadiul remedierii deficienţelor. Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât să sesizeze Ministerul Justiţiei pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea suplimentării numărului experţilor din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al Laboratoarelor interjudeţene de expertiză criminalistică, în special a celor specializaţi în expertiza accidentelor de trafic rutier.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii