Ce spune Medicina Legală despre moartea procurorului Ioan Oţel
Ce spune Medicina Legală despre moartea procurorului Ioan Oţel
Fostul procurorul Ioan Oţel a încetat din viaţă din cauza problemelor medicale pe care le avea. Cel puţin, asta susţin medicii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa, potrivit cărora moartea fostului şef al DNA Constanţa a fost una neviolentă. Ieri, Ioan Oţel a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni şi de foştii colegi. După cum arătam şi în ediţia de ieri, între anii 1968 şi 1976, Ioan Oţel a fost procuror criminalist la Procuratura Locală Medgidia, ulterior fiind numit procuror şef al aceleiaşi unităţi de parchet, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 1990. Apoi s-a încadrat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, unde şi-a desfăşurat activitatea până când a fost avansat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În 2001, Ioan Oţel a înfiinţat şi a condus Serviciul Teritorial Constanţa al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, până în 2005, când s-a pensionat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp