Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:34 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetaţi în stare de libertate pentru ultraj

ro

01 Oct, 2012 01:00 1230 Marime text
Urmare a activităţilor de investigare desfăşurate de poliţiştii din Ovidiu, privind incidentul din data de 24.09.2012, soldat cu un conflict în zona satului Culmea între agenţii de pază aparţinând unei societăţi de profil şi mai mulţi localnici, cinci persoane au fost reţinute pe bază de ordonanţă, faţă de acestea efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice şi distrugere.

Vineri, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de judecătorie, poliţiştii din Ovidiu, însoţiţi de lucrători ai Serviciului Ordine Publică şi cu sprijinul unei echipe tactice din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, au efectuat trei percheziţii domiciliare în satul Culmea şi una în comuna Poarta Albă, unde au fost identificate cele cinci persoane care au fost conduse la sediul unităţii de poliţie.

Sâmbătă, Ştefan Bazgan, Vasile Bazgan, Gabriel Bazgan, Gabriel Ciornea şi Ion Ursu, au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a dispus cercetarea acestora în stare de libertate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii