Cetatea de la cotitura

Capidava - arheologie si "braconaj" arheologic

La Capidava functioneaza un santier-scoala in care studentii la istorie fac practica arheologica * Cetatea, o fosta fortificatie romana, domina Dunarea de pe un promontoriu inalt, in mijlocul unui peisaj idilic * Satul e format din 30 de case in care locuiesc oameni sarmani, adusi la inceputul secolului trecut din zona Buzaului * Ei fac agricultura si cresc animale, caci de pescuit au grija lipovenii din satele vecine * Zona e "batuta" de multi cautatori ilegali de obiecte antice, dotati cu detectoare de metale * Satenii spun ca un anume "Lica", ce face parte din acest grup, si-a construit gardul casei din Capidava din blocuri de piatra finisata luate din zidul cetatii * "Lica" este, de fapt, Vasile Mihalache, care a avut, intre 1998 si 2000, un contract de inchiriere de spatiu cu Muzeul de Arta din Constanta, prin SC Clasic Art * Mihalache a vandut tablouri si artizanat, monede, vase si alte obiecte de inventar arheologic * Directorul adjunct al muzeului, Simona Rusu, nu mai stie nimic de Mihalache, acesta nelasand noua adresa a magazinului

De aproape doua mii de ani, un castru roman vegheaza cursul Dunarii, de pe un promontoriu inalt. Capidava, in traducere "Cetatea de la cotitura", si-a luat numele de la o particularitate a batranului fluviu, care face in zona un mare cot. In vremea locuirii romane, fluviul isi avea nivelul foarte ridicat, ajungand pana langa zidurile cetatii, oferindu-i o protectie naturala. Capidava a fost construita in vremea imparatului Traian si locuita pana in secolul XI. Cetatea a fost distrusa partial de incendii si cutremure si refacuta de mai multe ori, cea mai importanta reconstructie avand loc in secolul IV. Capidava a fost castru militar pe frontiera si facea parte dintr-o salba de edificii cu rol de aparare, la fel ca si un "Castel"", fortificatie romana de dimensiuni mai mici, situat la numai cativa kilometri, langa actuala comuna Topalu.

Istoria in lumina

In fiecare an, la Capidava functioneaza un santier-scoala, unde fac practica studentii Facultatii de Istorie si Teologie-Istorie din cadrul Universitatii "Ovidius" Constanta, organizati in doua serii de cate trei saptamani. Constantenilor li se alatura studenti din alte centre universitare precum Bucuresti, Sibiu sau Targoviste. Anul viitor se vor implini 80 de ani de la inceperea sapaturilor arheologice in castrul roman de pe malul Dunarii, ce au debutat sub conducerea regretatului profesor Grigore Florescu. Intre timp, tabara de la Capidava a devenit un loc idilic, in care studentii muncesc, invata si se relaxeaza deopotriva. Muzeul National de Istorie si Arheologie Constanta a reusit in timp, cu bani putini, sa injghebeze o tabara cu dormitoare, bucatarie, toalete si alte dependinte. In fiecare dimineata, la ora sase, studentii urca pe cetate si muncesc pret de cateva ore, pana incepe caldura, la dezgroparea urmelor trecutului. Seful sectiei cercetare din cadrul Muzeului de Istorie din Constanta, dr. Zaharia Covacef - "Mama Zizi", asa cum o numesc studentii pe care ii ajuta sa descifreze tainele arheologiei - ne-a insotit intr-un tur al cetatii, prezentandu-ne descoperirile care ne ajuta sa reconstituim istoria acestui loc si sa intelegem parte din modul de viata al locuitorilor castrului. Din cetatea cu o suprafata de doua hectare se pastreaza, dupa refacere, sapte turnuri de aparare legate intre ele de ziduri de cinci-sase metri inaltime. In sectorul estic, acolo unde sapa studentii de la Constanta, au fost descoperite mai multe edificii somptuoase, dispuse in jurul unei piatete pavate cu piatra si mai multe cai de acces, stradute cu un canal central, precum si o constructie cu hypocaust - o instalatie de incalzire. In interiorul multora din aceste incaperi au fost descoperite, de-a lungul timpului, opt chiupuri - vase de mari dimensiuni folosite la pastrarea proviziilor -, patru dintre ele fiind conservate pe locul descoperirii, acoperite cu pamant pentru a nu fi scoase de cautatorii de obiecte de inventar arheologic. Din cetate au fost scoase la lumina amfore, arme, ceramica de uz comun, candele, opaite, peste 150 de monede si alte obiecte.

Copii tatuati la Capidava

Pe la sfarsitul secolului XIX, au fost asezati aici "cojenii", colonisti adusi din zonele Buzaului, numiti asa pentru ca purtau cojoacele cu blana in interior si "coaja" afara, spre deosebire de "mocani", care le purtau invers. Catunul Capidava are numai 30 de familii, in general oameni saraci. Ei traiesc de azi pe maine, muncind cu ziua la cei doi-trei oameni mai avuti. Vara, la Capidava se mai stabilesc lipoveni veniti din satele vecine. Dis de dimineata, barbatii blonzi cu ochi albastri si brate puternice semneaza condica la carciuma-magazin a lui Nicu Spataru, intreprinzatorul satului. Ei incep cu bere si termina, noaptea tarziu, cu cate o jumatate de votca ordinara, de caciula. Apoi pleaca fiecare spre barca lui, ca sa scoata din Dunare setcile pline de peste. In ciuda numarului mic de locuitori, Capidava e un loc destul de salbatic. "Consumatorii" din Capidava se iau la ciomageala destul des pe langa gardurile carciumii, dupa ce se imbata. Lipovenii cu "cojenii", sau chiar "cojenii" intre ei. "Cand se imbata, isi aduc aminte ca nu-stiu-cine a intrat cu oile in porumbul lor sau le-a otravit gainile", ne-a povestit in soapta un batran nitel cherchelit. In urma cu cativa ani, Capidava era patria porcilor, sute de animale erau plimbate in fiecare zi intre malul Dunarii si padurile din balta. Acum merg mai bine oile, caprele si gastele, care intregesc un peisaj extrem de pestrit. Cinci dintre copiii satului merg la scoala primara din Capidava. In aceeasi cladire functioneaza biserica si scoala - in fapt, o clasa cu sase banci. Elevii, de clase diferite, invata alternativ lucruri care ii vor ajuta mai mult sau mai putin in viata petrecuta pe malul apei. In schimb, pe acesti copii ii gasesti zilnic in balta cu animalele, in padure sau la porumb. Cei mai multi dintre ei au deprins deja acea obraznicie a tancilor care intra in contact cu turistii si au invatat din viclenia parintilor, care stiu ca trebuie sa se descurce, indiferent cum. Ei umbla toata ziua pe malul apei, desculti si aproape goi si cersesc ba un peste, un carlig sau o pluta, ba un colt de paine sau un mititel pregatit de strainii care vin sa pescuiasca. Multi dintre acesti copii de 10-12 ani au corpurile pline cu tatuaje reprezentand cutite, sirene sau ancore si sunt vopsiti blond, ultima moda la Capidava. Nicu Spataru, carciumarul, are singura fantana din sat, dar e alimentata de o pompa electrica si nu ii convine sa plateasca pentru toti satenii care isi umplu caldarile. De aceea, multi dintre "cojeni" beau apa direct din Dunare, fara a se obosi nici macar sa o mai fiarba.

"Braconierii" trecutului

In timp ce unii scot la lumina urmele trecutului, altii scormonesc pamantul ilegal in cautare de obiecte pe care apoi le vand. Oamenii locului se tem sa vorbeasca despre astfel de lucruri, dar au marturisit ca au vazut de multe ori pe cetate, in zona cimitirului roman sau in alte locuri din zona, persoane necunoscute care cautau obiecte inarmati cu detectoare de metale. Arheologii care lucreaza la Capidava ne-au povestit ca la inceputul fiecarei veri, cand vin in tabara pentru campania de sapaturi, gasesc gropi sapate ilegal de acesti cautatori de comori. "Castelul" din Topalu e un alt loc preferat de acesti "braconieri" ai arheologiei, pentru ca locul e virgin, neexplorat de arheologi. Prin sat umbla vorba ca un anume "Lica" ar fi unul dintre ei si ca tot el ar fi furat piatra din zidul portului antic al cetatii, ca sa isi faca gard la casa pe care o are la marginea satului. Intr-adevar, casa lui Lica are un gard impresionant, din bucati de piatra finisata, frumos asezate, ce par a fi luate din zidul cetatii. Arheologii care lucreaza la Capidava ne-au confirmat ca o mare parte din zidul portului cetatii a disparut. Am aflat ca "Lica" ar fi avut in Constanta un magazin in care scoate bani frumosi din vanzarea obiectelor gasite in zona Capidava - monede, vase, arme. Am reusit sa dam de urma lui "Lica" la Muzeul de Arta din Constanta. Vanzatoarea din "Galeria Mica" stia de un contract pe care muzeul l-a avut cu "Lica", vanzatorul de tablouri, obiecte artizanale, dar si monede, vase si alte obiecte de inventar arheologic. Directorul adjunct al Muzeului de Istorie, Simona Rusu, ne-a declarat ca numele Lica e un diminutiv, numele persoanei fiind Vasile Mihalache. El a avut, intre 1998 si 2000, un contract, pe numele SC "Clasic Art" SRL, prin care a inchiriat spatiul galeriei cu vanzare, unde si-a expus obiectele. Simona Rusu nu cunoaste motivele pentru care Mihalache a reziliat contractul, dar spune ca nu a lasat o alta adresa, desi mai multi colaboratori si clienti s-au interesat, intre timp, de acesta.