Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:23 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiforeanu, dovedit de „fătuca fără experienţă profesională"? Falimentul companiei Petromin a ajuns pe masa Tribunalului Constanţa (galerie foto)

ro

13 Sep, 2011 01:00 3674 Marime text
Petromin_Florentin_Chiforeanu_1.jpgMagistraţii Tribunalului Constanţa au avut ieri în atenţie, pentru prima dată, dosarul Companiei Naţionale Maritime Petromin SA, cauză ce are ca obiect „contestaţie" şi ca materie juridică „falimentul". Potrivit datelor oficiale, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa pe data de 30 mai 2011, cu numărul unic 8439/118/2011, Florentin Chiforeanu, fostul şef al companiei naţionale, având calitatea de contestator.

În acelaşi proces, Dăscălescu & CO SRL - administrator judiciar al CNM Petromin SA este intimat, la fel şi CNM Petromin SA prin administrator special Ionela Irina Grigorescu. Despre aceasta din urmă Chiforeanu a spus că este „o fătucă fără experienţă profesională". Până la închiderea ediţiei, instanţa nu pronunţase nicio decizie în acest caz.

Florentin_Chiforeanu_5.jpgContactat telefonic, Florentin Chiforeanu, fostul şef al Companiei Naţionale Maritime Petromin SA, ne-a declarat că nu mai are nicio legătură cu unitatea şi că mai multe nu poate comenta. În acest sens, este de reamintit că, potrivit Monitorului Oficial al României, partea a IV-a, numărul 2024/31.V.2011, „Grigorescu Irina Ionela, în calitatea de administrator special desemnat (n.r. al CNM Petromin SA) prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor din data de 26.04.2011, a decis că începând cu data 12.04.2011 încetează contractul de mandat nr. 1536/15.03.2010 al domnului Chiforeanu Florentin prin care a fost numit director general de către Consiliul de Administraţie al CNM Petromin SA - în insolvenţă". „(...) De asemenea, contractul de muncă numărul 333/10.01.2011 al domnului Chiforeanu Florentin fiind încheiat fără bază legală nu este valabil, încălcându-se art. 152 şi art. 137 alin. 3 din Legea 31/1990 şi OUG 62/2007, conform căreia la data intrării în vigoare a OUG 82/2007 au încetat de plin drept toate contractele de muncă al căror obiect era, în realitate, desfăşurarea activităţilor de administrare/conducere a societăţilor pe acţiuni, indiferent dacă salariatul a fost numit, într-un mod formal, administrator sau director-mandatar", se mai precizează în Monitorul Oficial al României. Tot fără răspuns a rămas şi întrebarea legată de stadiul dosarului „Petromin", unde mai mulţi mascaţi au dat năvală în sediul Petromin, acţiune în urma căreia s-au pus sigilii pe dosarele, birourile şi maşinile companiei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vadim 13 Sep, 2011 07:25 dar dosarul flota al lui traian basecu? in 22 decembrie 1989 aveam 395 vapoare sub pavilion romanesc-acum avem zero-si zi id verioti basescu patriciu cum e sa cumperi un vapor cu un dolar?votati traian basecu si pdl