Cimpoaie şi Bafan scapă de puşcărie Cum s-a închis dosarul inspectorilor de la Finanţe acuzaţi de luare de mită
Cimpoaie şi Bafan scapă de puşcărie: Cum s-a închis dosarul inspectorilor de la Finanţe acuzaţi de luarePotrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, pe 8 decembrie 2010, Adrian Cimpoaie şi Costel Bafan, cu ocazia efectuării unui control de specialitate, ar fi pretins de la administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Constanţa (denunţător), suma de 2.000 de euro. În schimbul banilor, cei doi angajaţi nu i-ar fi întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală ca urmare a neregulilor constatate în legătură cu efectuarea unui transport de mărfuri pe ruta Bulgaria - România. „În plus, cu prilejul redactării procesului verbal de control din data de 9 decembrie 2010, cei doi inspectori nu au consemnat în acest act de control faptul că în evidenţa contabilă a firmei denunţătorului nu era înregistrat un transport de cereale din data de 4 septembrie 2010 deşi constataseră personal acest lucru", se mai arată în cercetarea oamenilor legii. Tot potrivit acestora, „pentru a crea aparenţa de legalitate a acestei omisiuni, Cimpoaie Adrian şi Bafan Costel i-au cerut contabilului societăţii să întocmească în fals factura aferentă acestui transport, devizul de transport, foaia de parcurs şi alte documente de evidenţă contabilă primară, pe care le-au ataşat la procesul verbal de control. Pe data de 9 decembrie 2010, Cimpoaie şi Bafan au fost prinşi în flagrant delict imediat după ce au primit de la denunţător suma de 2.000 de euro. Pe data de 10 decembrie 2010, Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a celor doi inspectori pe o perioadă de 29 de zile, câteva zile mai târziu, 24 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a dispus eliberarea provizorie sub control judiciar a celor doi. Ieri, Tribunalul Constanţa, în completul prezidat de judecătorul Lucian Lică, a decis condamnarea indivizilor la câte patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru luare de mită, un an pentru fals intelectual în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, şase luni pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Termenul de încercare a fost fixat la sase ani, iar printre condiţiile stabilite de instanţă pentru suspendarea pedepsei se numără şi faptul că cei doi trebuie să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. Nu este de trecut cu vederea faptul că instanţa a dispus anularea procesului-verbal falsificat de cei doi, precum şi confiscarea celor 2.000 de euro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp