Cinci luni! De atâta timp se fura din conducta OIL prin mega-instalaţia „căpuşă" (galerie foto)
Cinci luni! De atâta timp se fura din conducta OIL prin mega-instalaţia „căpuşă" (galerie foto)


Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa continuă audierile în dosarul furtului de combustibil deschis zilele trecute ca urmare a descoperirii unei instalaţii ce înţepa conducta Oil Terminal. Surse neoficiale ne-au precizat că terenul pe care era depozitat carburantul sustras ar aparţine lui Valentin Buksz, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură şi al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol.
În perioada imediat următoare vor oferi declaraţii anchetatorilor şi
paznicii societăţii comerciale Cameleon Security Systems, cu care Oil
Terminal a colaborat până de curând. Directorul general al Oil
Terminal, Silviu I. Wagner, ne-a declarat că instalaţia prin
intermediul căreia s-a sustras produsul petrolier a
fost montată în urmă cu maximum cinci luni. Şeful celui mai mare
operator pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor
petroliere
şi petrochimice lichide a făcut această afirmaţie bazându-se pe uzura
componentelor instalaţiei. „Nu poate fi vorba de furtul a zeci de mii
de tone de combustibil, aşa cât s-a spus iniţial. Cât s-a sustras a
fost limitele consumului tehnologic. În respectivele butoaie s-au găsit
82 de tone", ne-a mai precizat Silviu I. Wagner. Tot potrivit
acestuia, până în acest moment, niciun subordonat de-al său nu a dat
declaraţie în acest dosar. De precizat că terenul pe care era depozitat
carburantul sustras ar aparţine lui Valentin Buksz, cel care
a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Pescuit şi
Acvacultură şi al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului
Piscicol. Acesta nu a putut fi contactat în vederea obţinerii unui
punct
de vedere.
Câteva ţevi drept mărturie
Din cauza faptului că ancheta este în plină desfăşurare, poliţiştii nu au afirmat dar nici infirmat cele mai sus precizate. În prezent, curioşii pot vedea ceea ce a mai rămas din instalaţia „căpuşă" dacă ajung în zona de agrement „Triunghi" aflată aproape de strada Caraiman. Iniţial, conductele improvizate porneau din magistrala Oil Terminal aflată în zona podului de tramvai din cartierul Km 4, subtraversau calea ferată, traversau stadionul de fotbal al zonei Triunghi, oprindu-se în fosta fabrică de peşte. Aici erau amplasate trei containere uriaşe în care poliţiştii au descoperit 85 de tone de carburant. Conform datelor puse la dispoziţie de Vrajitorul.eu, firma de pază cu care colabora Oil Terminal, Cameleon Security Systems este administrată de Nicolae Stoenescu, care îl are ca asociat pe Mihail Soare. Unitatea, având sediul în Bucureşti, Sector 1, a raportat, cu 213 angajaţi, o cifră de afaceri de 3.643.444 de lei, datorii de 3.081.745 de lei şi un profir brut al exerciţiului de 0 lei.
Paznicii au protestat în faţa Oil Terminal
În 2008, deşi cifra media a angajaţilor este 0, Cameleon Security Systems a declarat o cifră de afaceri de 7.508.331 de lei, datorii de 6.319.520 de lei şi 0 lei profit brut al exerciţiului. În 2009, cu 340 de angajaţi, firma condusă de Nicolae Stoenescu şi de Mihail Soare a avut o cifră de afaceri de 6.884.089 de lei, datorii de 7.145.333 de lei şi un profit brut al exerciţiului 44.173 de lei. Amintim că în urmă cu aproximativ o săptămână, aproape 150 de angajaţi ai Cameleon Security Systems au protestat în faţa companiei Oil, nemulţumiţi fiind că nu şi-au primit salariile. După ce li s-a adus la cunoştinţă cu firma pentru care lucrau nu mai are nicio legătură cu cea condusă de Silviu I. Wagner protestatarii au încetat acţiunea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Mihaela 05 Apr, 2011 08:20 Nicolae Stoenescu...un mare hoț. Nu da salariile angajatilor sai de la Cameleon 2010 , iar el si-a facut un palat in comuna Dobresti Arges, unde locuieste de ceva vreme ( face naveta de la Bucuresti). Cred ca ar trebui cercetat de DNA pentru multe escrocherii pe care le-a facut, chiar si cu primarul din Dobresti, care i-a dat 50 Ha de padure pentru ca l-a sprijinit in campania electorala din 2008.
- Cristina 08 Nov, 2010 21:12 Ce consum tehnologic?!!asta nici nu stie ce prostii declara,asta e furt stiut de toti ,de unde are un sofer pe cisterna pensiune si altii, sa-si dea drc demisia ca nu stie ce a dat peste el analfabetu.Se fura angro cu stirea lui Wagner,politia stringeti-l bine cu usa pe Stufu,pe Comunistu ,Catargiu si altii care stiu.
- Gogu din Obor 08 Nov, 2010 16:59 Cine face aceste afirmatii ca instalatia de furat nu are vechime mai mare de 5 luni? Cine cunoste stie?Cine a coordonat si conlucrat cuu firmele de paqza de la Oil?Nu ziceti nimic ?Tovarasul Wagner?De cind a venit acest parvenit in societatea romaneasca HOTIILE SI poluarile se tin lant nu trece luna hop o poluare , hop o furaciune,in"limitele consumului tehnologic".Stie militia cine este pe fir .Sunt convins si cind l-or priponi pe cel caRE STIE LIMITELE CONSUMULUI TEHNOLOGIC. Poate ne spune Calin file de basm zis Tita de la Dobrogea Noua.
- DS 08 Nov, 2010 01:40 Ce pazeste Ministerul,nu il schimba pe Wagner?Toate nenorocirile se tin lant decand este DG.
- DS 08 Nov, 2010 01:38 Ministerul inca il mai tine pe Wagner in functie?Daca DA,atunci sa nu ne mai mire nimic...