Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:01 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci morţi Un nou proces pentru autorul tragediei rutiere de la Poarta Albă

ro

23 Aug, 2011 02:24 1286 Marime text
poarta_alba_roti_tir_1.jpgMagistraţii Judecătoriei Medgidia continuă audierile în dosarul accidentului rutier din data de 12 februarie 2010, produs aproape de Poarta Albă şi soldat cu decesul a cinci persoane, rănirea altor câteva şi impresionante pagube materiale. Vinovat de producerea tragediei este, potrivit procurorilor, Valentin Protesaru, angajat al SC Damila SRL, unitate comercială condusă de vicepreşedintele PNL Vâlcea, Daniel Remus Niţu. De altfel, numele lui Protesaru figurează într-un nou litigiu, aflat tot pe rolul Judecătoriei Medgidia.

Acest ultim dosar a primit numărul unic 4387/256/2011, are ca obiect „Pretenţii", iar părţi sunt: SC Group Ama Asigurări SA Constanţa (reclamant), SC Euroins SA (pârât) şi Valentin Protesaru (intervenient). Primul termen pentru această cauză a fost fixat pentru data de 20 septembrie 2011. Amintim că, în seara zilei de 12 februarie 2010, în jurul orei 17.00, Valentin Protesaru, din Vâlcea, a condus un autotractor, marca DAF, cu numărul de înmatriculare VL-59-DML, care tracta semiremorca marca Schmitz, VL-90-DML, dinspre Constanţa către Medgidia. În momentul în care a ajuns la intrare în localitatea Poarta Albă, de la mastodontul condus de Protesaru s-a desprins o roată, aceasta lovind un alt TIR care era condus de Viorel Sima, în vârstă de 46 de ani, din Dâmboviţa. Acesta din urmă a scăpat de sub control, a pătruns pe contrasens, după care a lovit un microbuz marca Peugeot, condus de Iulian Prisăcaru, de 22 de ani, din localitatea Remus Opreanu. În urma impactului deosebit de puternic a rezultat decesul următorilor: Iulian Prisăcaru, de 22 de ani, Constantin Botnar, de 19 ani, Nicolae Croitoru, de 32 de ani, George Roşu, de 24 de ani, şi Ştefan Constantin. De asemenea, procurorii spun că a fost cauzat şi un prejudiciu de aproape un miliard de lei vechi. Pe numele lui Protesaru a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii