Cine conduce vămile constănţene. Până una-alta
Cine conduce vămile constănţene. Până una-alta
21 Apr, 2012 00:48
ZIUA de Constanta
2675
Marime text
Şefi
de vămi până luna viitoare, nici Octavian Lică Parfenie şi nici Bogdan
Vâlsan nu
au reuşit să câştige concursul organizat de Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici pentru funcţiile de şef al Biroului Vamal
Constanţa Sud Agigea şi, respectiv, şef al Direcţiei Judeţene de Accize
şi
Operaţiuni Vamale Constanţa. În aceste condiţii, spun surse avizate, cei
doi vor ocupa scaunele de conducere până cel mult luna viitoare, când
le expiră ordinele de numire pe funcţie. Pe de altă parte,
prin trimiterea directorului Sunai Cadîr în judecată de către procurorii
DNA, sub acuzaţii de fapte de corupţie, conducerea Direcţiei Regionale
de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a fost preluată
de Ilie Nicolae Tuică Arion, Cadîr fiind iniţial suspendat (pe perioada
arestării preventive), ulterior autosuspendat (la ieşirea din arest),
iar în prezent suspendat din nou (la trimiterea în judecată).
Concursul pentru ocuparea funcţiilor de şefi ai Vămilor Constanţa şi
Constanţa Sud Agigea a constat într-o verificare scrisă a cunoştinţelor
şi a fost susţinut la Bucureşti, la sfârşitul lunii trecute.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii