Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:15 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine i-a dat dreptate lui Tusac Magistratul Stoianoglo, vecin cu omul lui Mazare (galerie foto)

ro

25 Jan, 2010 01:26 5234 Marime text

cap_3.jpgJudecătorul Andreea Stoianoglo este vecin cu Sorina Moscu Hortolomei, afaceristă cu state vechi în încrengătura firmelor apropiaţilor lui Mazăre.Dacă aceasta asociere este sau nu o pură coincidenţă nu am putut afla de la magistrat, dat fiind că acesta nu ne-a răspuns la telefon

Când aproape că nici nu mai spera, Claudiu Mihai Tusac, primarul Mangaliei, şi-a recăpătat printr-o mişcare de pix funcţia publică din care fusese demis, printr-un ordin al prefectului. Pixul care i-a redat lui Tusac gloria pierdută i-a aparţinut judecătorului Andreea Bianca Stoianoglo, din cadrul Tribunalului Constanţa, care a admis cererea edilului de anulare a ordinului prin care fusese demis.

Magistratul Stoianoglo a prezidat completul CA2 al Tribunalului care nu numai că a admis cererea lui Tusac de preschimbare a termenului de judecată, stabilit iniţial tocmai pentru data de 16 aprilie 2010, dar ulterior a admis şi solicitarea acestuia privind anularea ordinului de demitere. O privire mai atentă asupra declaraţiilor de avere completate şi semnate de judecătorul Andreea Bianca Stoianoglo dezvăluie cel puţin faptul că magistratul are ca vecini personaje de-a dreptul interesante, ale căror nume par strâns legate de primarul pesedist al Constanţei, Radu Mazăre, coleg de partid cu Claudiu Tusac.

Uniţi de apartamentele de pe Ferdinand

Totul porneşte de la apartamentul pe care judecătorul scrie în declaraţiile de avere că îl deţine împreună cu soţul său, avocat în cadrul Baroului Constanţa. Situat pe bulevardul Ferdinand, apartamentul în care spun că locuiesc soţii Stoianoglo se află la doar câteva apartamente distanţă unde funcţionează, potrivit datelor oficiale, firmele Aqualand SA şi respectiv, Mehmetoglu SRL, societăţi asociate nu o dată cu numele primarului Constanţei şi al apropiaţilor acestuia. La o primă vedere, numitorul comun al celor două firme este Sorina Gina Moscu Hortolomei, prosper investitor, al cărei nume pare strâns legat de afacerile desfăşurate de Mazăre şi apropiaţii săi. Desigur, nu este deloc exclus ca faptul că sediul celor două firme administrate de un apropiat al primarului se află atât de aproape de cel în care locuieşte magistratul să fie o pură coincidenţă, fără alte implicaţii. Să o luăm, însă, cu începutul. Prima declaraţie de avere a judecătorului Andreea Bianca Stoianoglo datează din 20 februarie 2006, pe vremea când aceasta îşi desfăşura activitatea la Judecătoria Medgidia. Conform actului respectiv, magistratul nu deţinea terenuri, ci avea un apartament în Constanţa, deţinut împreună cu soţul său, Viorel. Întâmplător sau nu, era vorba despre un apartament de 44 de metri pătraţi, situat tot pe bulevardul Ferdinand, însă la altă scară. Potrivit documentului semnat de magistrat, spaţiul fusese dobândit în anul 2002. Familia Stoianoglo mai deţinea, la momentul acela, un Matiz fabricat în 2003, care fusese cumpărat. În rest, judecătoarea şi soţul său nu mai deţineau alte bunuri, iar în ceea ce priveşte venitul anual, aceasta a declarat că anual încasează 1.700 de lei, din „magistratură", iar din „avocatură" a avut un venit de 11.000 de lei pentru anul 2005. La rândul său, Viorel Stoianoglo realizase un venit de 9.630 de lei, tot din avocatură, în 2005.

stagi_1.jpgSchimb de apartamente

Lucrurile par să sufere mici modificări odată cu noua declaraţie de avere, completată de magistrat pe 25 aprilie 2007. Astfel, în locul apartamentului de 44 mp de pe scara A a blocului de pe bulevardul Ferdinand, apare un alt apartament, de 70 mp, în acelaşi bloc, dar la scara B, cumpărat cu un credit ipotecar de soţii Stoianoglo în 2006. Acesta pare să fie momentul în care familia Stoianoglo devine vecina de scară a Sorinei Gina Moscu Hortolomei sau, mai precis, a două din firmele acesteia. Curios, însă, este faptul că judecătoarea nu scrie ce s-a întâmplat cu primul apartament deţinut pe bulevardul Ferdinand, achiziţionat în 2002. Totuşi, locuinţa nu este singurul lucru care s-a schimbat pentru soţii Stoianoglo în decursul unui an. Autoturismul Matiz pe care cei doi îl deţineau s-a transformat într-un Fiat fabricat în 2006. De asemenea, nici despre ceea ce s-a întâmplat cu Matiz-ul nu există nicio menţiune în declaraţia de avere. Pare cel puţin curios modul în care atât apartamentul, cât şi autoturismul s-au evaporat, practic, din declaraţiile de avere ale magistratului. Iar asta, în contextul în care, dată fiind funcţia pe care o deţine, judecătoarea era obligată, potrivit legii, să menţioneze eventualele vânzări de apartamente sau de maşini, pentru a nu trezi suspiciunile celor de la Agenţia Naţională de Integritate. Tot în 2006, judecătoarea şi avocatul au contractat un împrumut, de 37.500 de euro, de la Alpha Bank, scadent în 2031. În ceea ce priveşte venitul anual încasat, Andreea Bianca Stoianoglo a consemnat suma de 35.904 lei, obţinută ca urmare a prestării de servicii în magistratură. În acelaşi an, soţul său realizase un venit de 15.000 de lei, ca avocat. Judecătoarea a trecut în declaraţia de avere şi alocaţia copiilor, în sumă de 300 de lei. Singurele schimbări care apar în declaraţia din 15 mai 2008 a magistratului sunt cele privind venitul anual. Astfel, în timp ce judecătoarea declară că a realizat un venit de 35.500 de lei, cel al soţului este de 16.800 de lei, iar alocaţia copiilor este de 2.800 de lei. Totodată, judecătoarea notează că a primit un „stimulent" de 900 de lei, fără să menţioneze de unde.

Parc auto mărit

Cea mai recentă declaraţie de avere completată de Andreea Bianca Stoianoglo datează din 4 iunie 2009, când magistratul avansase deja la Tribunalul Constanţa. Aceasta, însă, nu este singura schimbare din noua declaraţie de avere: alături de salariu, mărit de avansarea la Tribunal, s-a mărit şi parcul auto al familiei Stoianoglo, dar şi apartamentul, care pare să fi crescut, conform declaraţiei de avere, cu zece metri pătraţi faţă de anul precedent. Astfel, apartamentul cumpărat în 2006, de pe bulevardul Ferdinand, a crescut de la 70 mp la 80 mp, însă, curios, valoarea impozabilă a scăzut odată cu această creştere de la 80.000 de lei, cât era în 2007, la 50.000 de lei. În ceea ce priveşte maşinile familiei, Fiat-ului i s-a adăugat un Volkswagen fabricat în 2006. Şi creditul ipotecar a suferit mici modificări, valoarea acestuia scăzând de la 37.500 de euro, cât era iniţial, la 34.000 de euro, iar scadenţa fiind acum în 2036 şi nu în 2031, cum fusese consemnat iniţial. În calitate de judecător al Tribunalului Constanţa, judecătoarea a avut un venit de 72.253 de lei, iar soţul său a realizat un venit de 40.000 de lei, ca avocat. Totodată, magistratul a primit un „stimulent" de 1.200 de lei, iar alocaţiile copiilor au rămas de 2.800 de lei. De menţionat că Andreea Bianca Stoianoglo a făcut parte şi din Biroul Electoral Judeţean. În ceea ce-l priveşte pe Viorel Stoianoglo, acesta a picat examenul de admitere în magistratură din 29 martie 2009, cu nota 5,65.

Aqualand + Mehmetoglu = Hortolomei

Revenind însă la vecinii de vază ai soţilor Stoianoglo, lucrurile par să devină din ce în ce mai interesante. Aşa cum am arătat anterior, este vorba despre firmele Aqualand SA şi Mehmetoglu SRL, ambele funcţionând în acelaşi apartament. Aqualand SA a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2002 şi are sediul pe bulevardul Ferdinand, la apartamentul 71. Asociaţii Aqualand sunt Laura Bianca Buşu, cu 10%, Sorina Gina Moscu Hortolomei, cu 4,2% şi Dumitru Ion Cilibia, cu 75,8%, restul de 10% aparţinând acţionarilor tip listă. Administratorul firmei este Sorina Gina Moscu Hortolomei, în timp ce Liliana Voicu, Mădălina Bisceanu şi Dumitru Cilibia au fost numiţi cenzori pe trei ani, mandatele lor urmând să expire pe 23 martie 2010. Datele oficiale arată că Aqualand îşi împarte sediul cu Mehmetoglu SRL, societatea înfiinţată pe 13 august 1991, pe o durată de 20 de ani. Aceleaşi date arată că firmele Aqualand şi Mehmetoglu nu împart numai sediul, ci şi numerele de telefon la care pot fi apelate. În ceea ce priveşte asociaţii Mehmetoglu SRL, aceştia sunt Sorina Gina Moscu Hortolomei, care deţine 14%, şi SC Mega Development SRL, o firmă cu sediul în Faleză Nord, care are restul de 86%. Administratorul Mehmetoglu este, de asemenea, Sorina Gina Moscu Hortolomei, unul dintre numitorii comuni ai celor două societăţi.

Numele lui Mazăre, „reabilitat" de Hortolomei

Cel mai recent aspect care pare să pecetluiască legătura dintre Sorina Moscu Hortolomei şi primarul Mazăre a apărut când acesta a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că s-ar fi aflat într-o stare de incompatibilitate. Foarte interesant în acest sens este referatul întocmit de reprezentanţii Registrului Comerţului, prin care edilul era absolvit de orice posibilă vină, referat adus atenţiei opiniei publice chiar de Radu Mazăre. Astfel, după cum declarat primarul când a făcut public documentul, „să vedem ce scrie în referat: «Urmare a sesizării telefonice a doamnei Sorina Hortolomei, fostă administrator şi actuală angajată a societăţii Nisipuri, s-a procedat la verificarea actelor depuse de la înmatriculare până în prezent şi s-a constatat că în mod eronat, la înmatriculare s-a înregistrat ca administrator domnul Mazăre Radu Ştefan, în loc de domnul Mazăre Mihai»". „Este referatul din 30.07.2009, după ce am aflat din presă că sunt incompatibil, că domnii pe mine nu m-au întrebat", preciza Mazăre la momentul respectiv. Totuşi, firma Nisipuri, iar intervenţia Sorinei Hortolomei pentru „reabilitarea" numelui primarului nu reprezintă singurele legături ale acesteia cu Mazăre sau cu apropiaţii acestuia. După cum ZIUA de Constanţa a dezvăluit în ediţiile anterioare, Sorina Gina Moscu Hortolomei apare în mai multe societăţi legate de numele lui Mazăre, aceasta îndeplinind mai multe funcţii, fie cenzor, fie administrator, fie contabil. Astfel, Sorina Hortolomei are acţiuni la Mehmetoglu SRL, Aqualand SA, Contest SRL, Termoinstal Construct SRL, Clubo Galactic, Galamob şi Galatap SRL. În plus, Hortolomei apare şi ca administrator al unor al SC Bulevard SA, SC Mega Development SA, SC Millenium Global Development SA şi SC Holland Development Group SA, la SC Mobitom SA fiind cenzor.

„Nu răspunzi la SMS"

În acest context, am încercat să luăm legătura cu judecătorul Andreea Bianca Stoianoglo, pentru a afla dacă aceasta o cunoaşte pe vecina ei care administrează două firme în aceeaşi scară de bloc, Sorina Hortolomei. Totodată, am fi vrut să întrebăm, în cazul în care se cunosc, dacă vecina sa are vreo influenţă asupra deciziilor pe care magistratul le ia în sala de judecată. Este de precizat faptul că nu este exclus ca respectiva relaţie de vecinătate să fie o pură coincidenţă, o întâmplare, iar Sorina Hortolomei şi magistratul în discuţie să nici nu se cunoască, chiar să nici nu se fi văzut vreodată. Totuşi, aceste aspecte trebuiau lămurite chiar şi aşa. Întrebările noastre au rămas însă fără răspuns, dat fiind că Andreea Stoianoglo nu a putut fi contactată, până la închiderea ediţiei, deşi i-au fost transmise şi mesaje pe telefon în acest sens.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • virgil 25 Jan, 2010 23:41 Articolul este foarte prost. Lung, plictisitor, cu o insiruire de sume nume si ani care te buimacesc. Asa e cand se scrie doar de dragul de a umple pagini si a face pe placul uneia din parti, de data asta, perdanta. Un lucru e sigur azi, Tusac e iar primar, ordinul de demitere fiind considerat ilegal si abuziv.
  • Mike 25 Jan, 2010 12:56 Andreea Stoianoglu a lucrat si ca avocat al Primariei Constanta conduse de Mazare inainte de a deveni judecator , Primarie de la care a si incasat niste onorarii foarte bune . Nu orice avocat era si este acceptat sa se infrupte din bugetul local printr-o astfel de colaborare . Asa ca o oarecare legatura cu clanul Mazare exista ......
  • fara nume 25 Jan, 2010 12:28 CE MINCIUNI SFRUNTATE POTI SA SPUI! CINE O CUNNOASTE, STIE CA A.S. DA CLASA MULTOR JUDECATORI SI AVOCATI SI NU AFACUT FOAMEA NICIODATA. CAT DESPRE ARANJAT TRANSFERURI IN MAGISTRATURA, PROBABIL CA HABAR NU AI CUM A AJUNS ACOLO.
  • strugurii sunt acri! 25 Jan, 2010 11:38 Pt madam de la post-ul 1 : Fiind atat de bine informata, ati fi putut spune ca dna S. a dat examen pt a intra in magistratura , examen pe care l-a promivat prima pe tara. Dar, deh, strugurii sunt acri iar frustrarile personale nu va lasa sa vedeti tot adevarul. Dna S. este unul din judecatorii la care nu tine nici o interventie, asa ca " nu mai pune botul" si nu mai manca rahat.
  • strugurii sunt acri! 25 Jan, 2010 11:18 Pt madam de la post-ul 1: Fiind foarte bine informata , ati fi putut spune ca dna Stoianoglo a dat examen in magistratura, pe care l-a promovat prima pe tara la momnetul respectiv, si nici nu era muritoare de foame. Dar, deh, strugurii sunt acri iar frustrarile nu va dau voie sa vedeti tot adevarul. Dna Stoianoglo e unul di judecatorii la care nu tine nici o interventie. Asa ca " nu mai pune botul" si nu mai manca rahat.
  • justice 25 Jan, 2010 11:08 deliorga trage toate sforile la cta..mafia psd si pdl au dus tara unde este.ce va mirati? e vorba de sute de milioane de furat iar cele trei batrine din brasov au fost inchise ptr o palma de pamint-una murit -asta in regimul basecu cind avocatul mafie teodor nita e numit fara concurs procuror la medgidia desi a fost dat afara de 2 ori din magistratura iar acum e numit procuror la dna buc desi are dosare penale impotriva sa iar fratii comanceanu din mihail kogalniceanu il acuza de spaga de 100 mii euro.ce sa mai zic ca sotia sa ana nita data afara din magistratura ptr coruptie a fost numita de deliorga si basescu vicepresedinta trib cta..amaritii fac puscarie si mafiotii sunt numiti fara rusine judecatori sau procurori-unde am ajuns basinescule?
  • fara nume 25 Jan, 2010 10:34 Pt. msadama de la post-ul 1: fiind asa de bine informata , ati fi putut spune ca dna Stoianoglo a dat examen in magistratura pe care la timpul respectiv l-a promovat prima pe tara. dar, deh, frustrarile nu/ti dau voie sa spui ot adevarul. Dna Stoianoglo e unul din judecatorii la care nu tine nici o interventie, asa ca nu mai mancati rahat.
  • Ana 25 Jan, 2010 09:55 D-na Judecator nu cumva este fiica domnului avocat Mirea ?