Cine-i judeca pe „sefi" Magistratul Epure decide soarta lui Babus
Cine-i judeca pe „sefi": Magistratul Epure decide soarta lui Babus
Moto:
„Mazăre Alexandru: Eu pot sa obţin în speţă, acuma, nişte achitări?
Voicu Cătălin: Sigur ca da..."
Justiţia a triumfat: magistratul Marius Cristian Epure, din cadrul Secţiei penale a Curţii de Apel Constanţa, rămâne unul dintre cei doi judecători care vor analiza cazul directorilor din administraţia publică locală, Constantin Babuş, Ionel Pilat şi Marius Tărcatu. După ce a amânat pronunţarea de două ori, instanţa a respins „sesizarea din oficiu cu privire la învestirea completului cu soluţionarea cauzei în urma repartizării aleatorii a dosarului".
Cu alte cuvinte, este vorba despre aspectele amintite la termenul din 8 aprilie de cel de-al doilea judecător din completul de apel, Dan Năstase. Amintim că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, Dan Năstase, preşedintele completului care trebuie să-i judece pe Babuş, Pilat şi Tărcatu pentru faptele de corupţie de care îi acuză procurorii DNA, a pus în discuţie legala sesizare a instanţei. Mai exact, judecătorul a discutat despre dispoziţiile legale şi prevederile regulamentului intern, potrivit cărora completul competent să analizeze cauza, după ce Curtea Supremă a decis rejudecarea procesului, ar fi fost acelaşi complet care a judecat anterior dosarul.
Epure a cumpărat de la „interpus"
În urma deliberărilor însă, instanţa a ajuns la concluzia că dosarul va rămâne la completul actual, format din preşedinte Dan Iulian Năstase şi judecător Marius Cristian Epure. Acelaşi Marius Epure despre care presa relata, în urmă cu scurt timp, că a achiziţionat un teren de la Alexandru Octavian Şerban, inculpat în procesul în care primarul Radu Mazăre şi mai mulţi apropiaţi ai administraţiei „Mazăre" sunt judecaţi pentru fapte de corupţie. De menţionat că, în respectivul dosar, Şerban are calitatea de „interpus pentru transmiterea de proprietăţi provenite din infracţiuni". În prezent, dosarul se află în faza de rejudecare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat decizia pronunţată în apel, prin care Constantin Babuş şi Marius Tărcatu erau achitaţi de acuzaţiile de luare de mită şi complicitate la luare de mită aduse de procurorii anticorupţie şi prin care Ionel Pilat era condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Condamnaţi de Tribunal
Decizia Curţii de Apel a contrazis concluziile primei instanţe, respectiv Tribunalul Constanţa, care, pe 5 mai 2008, i-a găsit vinovaţi pe toţi cei trei suspectaţi de acuzaţiile care li s-au adus. Prin sentinţa penală nr. 219/2008, Babuş a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani şi zece luni de detenţie pentru luare de mită, dar a primit şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului „de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice" şi a dreptului „de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat", pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale. Totodată, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, fixând un termen de încercare de patru ani şi zece luni. La rândul său, Marius Tărcatu, angajat în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat, pentru complicitate la luare de mită, la doi ani şi jumătate de detenţie, tot cu suspendarea condiţionată a executării, şi interzicerea aceloraşi drepturi. Ionel Pilat, directorul Direcţiei Servicii Publice, a primit doi ani de închisoare, cu suspendare, şi interzicerea aceloraşi drepturi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- OLGA 23 Apr, 2010 09:38 CUM ESTE POSIBIL UN HOT SA JUDECE ALT HOT ???? ESTE STRIGATOR LA CER OAMENI BUNI ,NICI VLAD TEPES NU MAI ARE NICI O PUTERE .