Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:17 06 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Colecţie" de infracţiuni Vezi aici capetele de acuzare în dosarul „Raim"

ro

14 Dec, 2011 02:52 3246 Marime text
Mangalia_Dias_mascati.jpgMagistraţii Tribunalului Constanţa au respins ieri recursul celor nouă mangalioţi despre care se spune că ar face parte din gruparea „Raim"

Cei nouă indivizi din Mangalia depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa, ca urmare a percheziţiilor imobiliare de zilele trecute, au fost prezentaţi ieri magistraţilor Tribunalului Constanţa, care au judecat recursul mangalioţilor împotriva arestării lor. Astfel, în atenţia instanţei de judecată s-au aflat Robert Dumitru Ţibuleac, Şenol Mustafa, Alberto Mustafa, Bogdan Claudiu Lucachi, Florin Martac, Dumitru Albotă, Vasile Dumitru, Irina Ignat şi Raim Iuzeir. Cei mai sus precizaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, loviri şi alte violenţe, distrugeri, ameninţări. În ediţia de azi, ZIUA de Constanţa prezintă, în detaliu, toate capetele de acuzare aşa cum au fost ele formulate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în sarcina celor nouă mangalioţi arestaţi.

Astfel, Robert Dumitru Ţibuleac, de 24 de ani, din municipiul Mangalia, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (două fapte), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (trei fapte), asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Raim Iuzeir, de 36 de ani, din Mangalia, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Şenol Mustafa, de 19 ani, din Mangalia, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. În sarcina lui Alberto Mustafa, tot de 19 ani, din Mangalia, s-au reţinut presupusa săvârşire a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (două fapte), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (trei fapte), asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, ameninţare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Bogdan Claudiu Lucachi, de 22 de ani, este acuzat de procurori de loviri sau alte violente, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Florin Martac, de 22 de ani, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: loviri sau alte violenţe (două fapte), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (trei fapte), asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, ameninţare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Albotă, Dumitru şi Irina Ignat

Dumitru Albotă, de 33 de ani, din Mangalia, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (două fapte), lovire sau alte violente şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Vasile Dumitru, de 31 de ani, este acuzat de procurori de lovire sau alte violente, ameninţare, încercare de a determina mărturia mincinoasă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (două fapte), asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. La rândul ei, Irina Ignat, de 24 de ani, a fost arestată după ce anchetatorii au reţinut în sarcina ei presupuse infracţiuni de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Nu este de trecut cu vederea faptul că magistraţii Tribunalului Constanţa au respins, ieri, recursul celor nouă. În aceste condiţii, mangalioţi despre care se spune că ar face parte din gruparea „Raim" s-au întors în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii