„Colecţionar" de plângeri Urmărirea penală în dosarul rutieristul Niţuleac, cu urme de nulitate
„Colecţionar" de plângeri: Urmărirea penală în dosarul rutieristul Niţuleac, cu urme de nulitateMai exact, avocaţii susţin că urmărirea penală a fost efectuată de un organ de urmărire penală necompetent, cu încălcarea dreptului la apărare. „În dosarul cu numărul 386/P/2009, din care a fost desprins dosarul clientului meu, au fost cercetaţi circa 40 de poliţişti, iar pentru unii dintre ei s-a propus chiar luarea măsurii arestării preventive. Totuşi, Curtea de Apel Constanţa a respins definitiv această propunere, constatând că urmărirea penală este lovită de nulitate în dosar, fiind efectuată de un organ necompetent", a declarat Cătălin Filişan, avocatul lui Niţuleac. La rândul său, procurorul de şedinţă a cerut respingerea excepţiei invocate de apărare, apreciind că urmărirea penală a fost efectuată în condiţiile legii. Instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei invocate. Reamintim că pe data de 26 ianuarie, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 1330/118/2011, având ca obiect „sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 242 C.p.) alin. 2 şi 3 Cpen din art. 242 Cpen, art 246 Cpen, art. 264 alin 1 Cpen". În această cauză, fostul şef al Poliţiei din Valu lui Traian, Eduard George Niţuleac, care acum este agent al Serviciului Rutier Constanţa figurează ca inculpat. De remarcat este numărul părţilor vătămare, respectiv 48, printre aceste numărându-se Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, Shell Gas România SA, Primăria Valu lui Traian, SC Branec SRL Constanţa, Rico SRL Constanţa etc. Eduard George Niţuleac este bănuit că în calitate de şef al Poliţiei din Valu lui Traian ar fi „depozitat" acasă sustras mai mult plângeri, documente pe care nu le-ar fi înregistrat. Pe numele omului legii a fost începută urmărirea penală pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, precum şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp