Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:38 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coliziune la miezul noptii

ro

04 Nov, 2009 01:57 1245 Marime text
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns pe patul de spital, după ce Skoda în care se afla a fost izbită în plin de un Opel Astral, al cărui şofer nu a acordat prioritate în intersecţie.

Impactul s-a produs luni, la miezul nopţii, la intersecţia străzilor Nicolae Iorga cu Mircea cel Bătrân, din centru. Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa au stabilit că Ionuţ Giucin, în vârstă de 22 de ani, din Constanţa, conducătorul unui Opel Astra, înmatriculat CT 06 HAW, a provocat accidentul. Şoferul rula pe Nicolae Iorga, dinspre Tomis către Mamaia, şi a trecut prin intersecţia cu Mircea, fără să oprească şi să se asigure la „Stop", în timp ce, de pe artera opusă, pe drumul cu prioritate, venea autoturismul Skoda, înmatriculat B 60 GHG, condus de Constantin Nurciu. Cele două maşini s-au ciocnit lateral, iar unul dintre pasagerii din Skoda a fost rănit uşor. George Falina, în vârstă de 21 de ani, din Constanţa, a fost transportat, cu ambulanţa, la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Medicii l-au examinat şi au stabilit că a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis minor şi un traumatism toracic, leziuni care însă nu i-au pus viaţa în pericol. La faţa locului, poliţiştii de la Rutieră au testat alcoolemia celor doi şoferi implicaţi şi au stabilit că niciunul nu s-a urcat băut la volan. Poliţia Rutieră a demarat o anchetă pentru a elucida împrejurările în care s-a produs coliziunea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii