Colonelul Abagiu iese la pensie
Colonelul Abagiu iese la pensie
25 Feb, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
3946
Marime text
Colonelul Dumitru Abagiu, adjunctul inspectorului sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dobrogea", se va pensiona in cursul saptamanii acesteia. Informatia a fost confirmata de prim-adjunctul inspectorului sef, colonelul Neculai Coman, care a precizat ca, vineri, va fi ultima zi in functie a colonelului Abagiu.
In prezent, acesta se afla in concediu medical, pana la sfarsitul saptamanii viitoare. Dumitru Abagiu a fost avansat in gradul de colonel in mod exceptional la varsta de 40 de ani, fiind cel mai tanar colonel de pompieri de la acea vreme din Romania. De altfel, acesta a fost de doua ori in grad inainte de termen. In anul 1971, colonelul a absolvit Liceul Teoretic Baneasa, din Bucuresti, iar apoi a urmat studiile Scolii de ofiteri activi de pompieri "Nicolae Balcescu", din Sibiu. In 1982, colonelul Dumitru Abagiu s-a inscris la Facultatea de arme intrunite, tancuri si auto, Academia de inalte studii militare, pe care absolvit-o trei ani mai tarziu. In ceea ce priveste cariera militara, in perioada 1975 - 1982, acesta a fost comandant de companie interventie pompieri Bucuresti si Constanta, iar incepand cu 1985, a fost sef de stat major unitate de pompieri Constanta, functie pe care a detinut-o pana in anul 2001. Timp de trei ani, acesta a fost comandant al brigazii de pompieri "Dobrogea", iar din 2004, colonelul Abagiu a ocupat functia de adjunct al inspectorului sef, sef al inspectiei de prevenire, in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dobrogea".Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii