Comisarul sef Bucur nu poate achita cheltuielile de judecata
Comisarul sef Bucur nu poate achita cheltuielile de judecataMai exact, este vorba despre 10.000 de lei, sumă pe care comisarul şef a fost obligat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să o achite, cu titlul de cheltuieli de judecată, în dosarul în care a fost condamnat pentru trafic de influenţă. În solicitarea fostului poliţist, se arată că acesta nu are posibilitatea de a achita toată suma deodată, astfel că a cerut eşalonarea plăţii, astfel încât cei 10.000 de lei să fie împărţiţi în mai multe tranşe. Totuşi, magistraţii Curţii de Apel Constanţa nu s-au lăsat impresionaţi de solicitarea fostului şef de poliţie şi i-au respins cererea. Decizia instanţei este fără cale de atac. În luna aprilie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul DNA împotriva sentinţei prin care Ioan Bucur fusese condamnat la un an de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, şi la plata cheltuielilor de judecată de 100 de lei. În urma deciziei Înaltei Curţi, cheltuielile de judecată au fost majorate la suma de 10.000 de lei. Dat fiind că decizia de ieri a Curţii de Apel Constanţa este fără cale de atac, Bucur nu va avea de ales şi va trebui să achite întreaga sumă într-o singură tranşă. Potrivit rechizitoriului, comisarul şef Ioan Bucur a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 1.000 de euro de la denunţător, comisarul Adrian Feraru. Bucur nu a recunoscut niciodată comiterea faptei şi s-a declarat nevinovat pe tot parcursul procesului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp