Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:51 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisarul-sef Colidiuc - tunurile pe IGPR

ro

08 Jul, 2010 00:33 2925 Marime text

colidiuc_-_dorin_colidiuc.jpgÎntors din concediu, comisarul-şef Dorin Colidiuc, fost adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în prezent încadrat la Biroul Resurse Umane, a pus tunurile pe Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Ieri, Colidiuc s-a prezentat de la prima oră la instanţa Curţii de Apel Constanţa, unde s-a desfăşurat primul termen în procesul intentat IGPR pentru recuperarea funcţiei. Dosarul său a fost apelat spre sfârşitul şedinţei de judecată, timp în care fostul adjunct al IPJ Constanţa a aşteptat cuminte, pe băncuţă, începerea procesului său. Totuşi, nici bine n-a început procesul, că s-a şi terminat, judecătorii fiind nevoiţi să amâne cauza, dat fiind că Inspectoratul General al Poliţiei Române nu a primit citaţia şi cererea de chemare în judecată. Cu toate acestea, prin intermediul avocatului său, Colidiuc a depus la dosarul cauzei un document în susţinerea cererii de suspendare a deciziei prin care a fost sancţionat cu trecerea pe o funcţie inferioară, document prin care se atestă diminuarea salarială, resimţită ca o vătămare de către comisarul-şef. Totodată, apărătorul fostului adjunct a solicitat ca judecătorii să le pună în vedere reprezentanţilor IGPR să depună la dosarul cauzei dispoziţia contestată, prin care Colidiuc şi-a pierdut funcţia de adjunct, dar şi dosarul de cercetare disciplinară a comisarului-şef. Data la care se va dezbate suspendarea executării deciziei de înlăturare a lui Colidiuc de la comanda IPJ Constanţa a fost fixată pe 29 iulie. Mai mult, dat fiind că Dorin Colidiuc a cerut instanţei şi anularea dispoziţiei prin care a fost retrogradat, nu numai suspendarea executării acesteia, judecătorii au acordat termen privind această cerere pe data de 8 septembrie.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cornel 08 Jul, 2010 19:53 este prea cinstit si deranjeaza