Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:13 16 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisarul-sef Munteanu „Politia Transporturi Constanta, fruntasa la coruptie"

ro

13 Feb, 2009 02:45 9879 Marime text

DECUPAJ_Stefan_Munteanu_05.jpgComisarul-şef Ştefan Munteanu, şeful Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, face parte din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor de 31 de ani. Timp de zece ani, Ştefan Munteanu a fost şeful Biroului Economic al Poliţiei Mangalia, petrecându-şi, în total, aproximativ 18 ani în această unitate. Au urmat patru ani în care a fost şeful Poliţiei Neptun, iar şase ani şi i-a petrecut în fruntea Poliţiei Costineşti. Ulterior, a participat la concursul pentru postul de şef al SRPT Constanţa, pe care l-a câştigat. Dată fiind imaginea negativă pe care a căpătat-o în ultima vreme secţia în fruntea căreia se află, comisarul-şef a fost de acord cu un interviu cu privire la activitatea Poliţiei Transporturi Constanţa.

Cu ce probleme vă confruntaţi la Poliţia Transporturi Constanţa?
SRPT Constanţa include serviciile Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi. La Tulcea şi la Ialomiţa, cele mai dese sunt faptele de braconaj, dar la Călăraşi ne confruntăm cu o adevărată problemă cu hoţii de fier vechi de la Săruleşti. Concret, este vorba despre bande de rromi care ne dau de lucru foarte mult şi din cauza aceasta ne paşte chiar pericolul de catastrofe feroviare. De altfel, dintre cele opt secţii din ţară, după Bucureşti, SRPT Constanţa este cea mai grea, iar aici, de departe, cel mai greu este Serviciul Poliţie Port, unde interimatul este asigurat de comisarul Remulus Lăzăroaia.

Unde s-au înregistrat cele mai grave fenomene de corupţie la nivelul Poliţiei Transporturi?
Din păcate, din toată ţara, Constanţa este fruntaşă la corupţie. A luat-o chiar şi înaintea Bucureştiului.

Cum se descurcă SRPT Constanţa, după loviturile suferite în urma scandalurilor de corupţie în care au fost implicaţi poliţiştii de la această secţie?
Profesional, treaba merge foarte bine, însă ne pare foarte rău, că se munceşte şi avem, din când în când, colegi care ne umbresc toată activitatea.

Aţi mai întâlnit, în cariera dumneavoastră, cazuri de corupţie precum cel mai recent de la Poliţia Transporturi, în care comisarul Claudiu Bucur a fost prins luând o mită de 15.000 de euro?
Niciodată nu am întâlnit astfel de cazuri. Au mai luat colegii mită, dar la valorile acestea, n-am crezut şi n-am văzut niciodată.

Politia_Transporturi_Stefan_Munteanu_03.jpgAcţiuni de prevenire cu DGA


În acest context, ce faceţi pentru a descuraja astfel de obiceiuri?
Facem acţiuni de prevenire. După incidentul cu Claudiu Bucur, am încheiat un plan de colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie şi, periodic, ţinem instruiri cu tot personalul, le prezentăm cazuri, sunt întrebaţi cei vizaţi. Sunt de părere că, atât timp cât nu luăm măsuri, în special în port, pentru anihilarea unor grupări organizate de infractori, vom avea probleme şi cu colegii noştri puşi să apere legea.

La instalarea comisarului Lăzăroaia în funcţia de şef interimar al Poliţiei Port, i-aţi sfătuit pe subalterni să vină să vă vorbească atunci când se simt tentaţi de lucruri necurate. A venit cineva de atunci să vorbească?
Da. Şapte persoane au venit să-mi vorbească şi au făcut raport că, din motive personale, vor să plece de la Poliţia Port. Pentru a reduce tentaţiile şi mai mult, am reorganizat Portul, pe patrule, pe schimburi, şi am redus numărul de agenţi ce făceau pază. Poliţiştii trebuie, de fapt, să-i supervizeze pe agenţii de pază ai diferitelor firme private, nu să facă ei pază pentru acestea. Cei şapte au fost detaşaţi la Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa, la posturile Transporturi Navale şi Transporturi Feroviare de pe raza judeţului Constanţa.

Ce s-a întâmplat cu cei patru poliţişti de la Transporturi cercetaţi în legătură cu furtul masiv de cocs din port?
Îşi desfăşoară activitatea normal, însă, pentru prevenire, toţi cei vizaţi în rechizitoriul respectiv, alături de alţi „clienţi" mai vechi, sunt detaşaţi, mai ales la posturile de Transporturi Feroviare, pentru a-i ajuta, într-un fel, să stea aproape de familiile lor şi să nu mai aibă probleme de această natură.

Recompe nsat pentru hoţul împuşcat

Ce s-a întâmplat cu agentul-şef Viorel Bujoi, cel care, recent, a împuşcat mortal un hoţ de fier vechi?
O să fie recompensat. S-a făcut raport cu propunere către Inspectoratul General al Poliţiei Române în acest sens, pentru că a dat dovadă de curaj şi şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu pentru care a fost angajat. A mai existat un astfel de caz, în aprilie 2008, la Cernavodă, iar ofiţerul respectiv a fost recompensat cu avansarea în grad. Cei doi au acţionat în legitimă apărare, dat fiind că, adesea, persoanele care fură fier vechi devin agresive cu poliţiştii şi aruncă în ei cu pietre şi bucăţi de fier.

Sunteţi mulţumit de activitatea celor doi şefi interimari de la Biroul Transporturi Navale Constanţa Sud-Agigea şi, respectiv, de la Poliţia Port Constanţa?
Sunt foarte mulţumit. Subcomisarul Iulian Stoica, de la Agigea, şi comisarul Remulus Lăzăroaia, de la Constanţa, îşi fac treaba, s-au organizat, vin cu propuneri şi informaţii noi. Amândoi sunt, de profil, pe poliţie economică, ceea ce este de maximă importanţă, şi îi ajut pentru organizarea muncii lor. De altfel, în calitate de şef al SRPT Constanţa, intenţionez să-mi duc întru totul munca la bun sfârşit.

{mos_ri:Stefan Munteanu} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii