Comisarul şef Niţoi e cu legea la Eforie

22 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
3409
Marime text
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a decis: comisarul şef Cristinel Niţoi, adjunctul suspendat al Poliţiei Neptun, a fost transferat în Poliţia Eforie, în Compartimentul Ordine Publică. Colegii celui acuzat de apartenenţă la gruparea condusă de vestitul Beinur Nuredin spun că proaspătul detaşat ar fi rezolvat câteva dosare catalogate iniţial cu autori necunoscuţi.
Contactat telefonic, comandantul Poliţiei din Eforie, comisarul-şef Gabriel Coteanu, a confirmat doar prezenţa comisarului-şef Cristinel Niţoi printre subalterni, nu şi rezolvarea dosarelor mai sus precizate. De menţionat că fostul adjunct al Poliţiei Neptun este pus la dispoziţie, el fiind acuzat de apartenenţă la gruparea condusă de vestitul Beinur Nuredin. Comisarul-şef Cristinel Niţoi a fost eliberat din arest, pe data de 18 decembrie 2010, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, care au respins recursul formulat de procurori împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti ca Niţoi să fie eliberat pe cauţiune, însumând 15.000 de lei. De altfel, la începutul acestei luni, Niţoi a fost trimis în judecată, alături de Beinur Nuredin, Erchin Nuredin, Nelu Mihai Balaban, Mannix Pădure, Constantin Ovidiu Pop, Valentin Popa, Emanoil Hanganu şi Petre Cantranjev.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- johnn 22 Feb, 2011 12:33 Daca sint corupti si politistii si magistratii cum sa nu fie protejat cel cu 400 de plangeri impotriva sa? Cine va fi anchetat de el o sa conteste si o sa scape chiar daca e necurat. Oricum asta nu are ce cauta sa faca legea. Sa stea linistit la Marin Tiganu la bordel unde ii e locul, sau la AdiMan la prafuri unde a fost ridicat de colegii mascati si a musamalizat si acolo.
- avocat 22 Feb, 2011 10:17 toti gresim iar in politie pana se da sentinta definitiva, cred ca e nevinovat, spor la treaba si nu te lua dupa toti rautaciosi,,
- vai de mama noastra 22 Feb, 2011 08:38 cum se poate asa ceva? daca aavut dosar ce sa mai caute in politie? ce mai inseamna si asta?