Complicii lui Slepac, judecati pentru ultraj
Complicii lui Slepac, judecati pentru ultraj
18 Jan, 2010 03:19
ZIUA de Constanta
1109
Marime text
Gemenii Marin şi Petre Piciog, în curtea cărora au fost descoperite
două cadavre aparţinând victimelor lui Valentin Şlepac şi Adrian
Grigoraş, sunt judecaţi într-un proces aflat pe rolul Judecătoriei
Mangalia, sub acuzaţia de ultraj. În luna aprilie 2008, Marin şi Petre
Piciog s-au luat la bătaie cu poliţiştii din Cerchezu, şeful de post
ajungând la spital, cu mâna muşcată, iar adjunctul său fiind internat
cu braţul fisurat. Nu a trecut nicio săptămână de la încăierarea cu
oamenii legii, că gemenii Piciog şi-au găsit naşul, în persoana lui
Tudor Părăluţă, care, într-o bună zi, i-a bătut măr, i-a legat fedeleş
şi ar fi fost în stare să-i lase într-o căruţă pe câmp, dacă nu i-ar fi
găsit poliţiştii. Revenind la dosarul aflat pe rolul Judecătoriei
Mangalia, este de menţionat faptul că, după ce gemenii i-au cotonogit
pe oamenii legii, anchetatorii au cerut arestarea preventivă a celor
doi, dar propunerea a fost respinsă de instanţă, din lipsă de probe,
iar fraţii Piciog au fost judecaţi în stare de libertate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii