Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:54 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnat cu suspendare pentru trafic de narcotice

ro

17 Mar, 2012 02:59 2082 Marime text
A fost acuzat că ar fi traficat droguri, dar a luat cu suspendare. Este vorba despre un tânăr constănţean, Marius Vlad, pe care judecătorii Tribunalului Constanţa, în completul prezidat de magistratul Emilia Ganera, l-au găsit vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Cu toată vinovăţia reţinută de instanţă, suspectul a fost condamnat la doi ani de închisoare, pedeapsa fiindu-i însă suspendată condiţionat, iar termenul de încercare fiind stabilit la cinci ani. Marius Vlad a fost trimis în judecată în luna august a anului trecut, dosarul său fiind instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. După mai multe înfăţişări în proces, instanţa a ajuns la concluzia că faptele reţinute prin rechizitoriu au fost probate şi l-au condamnat. Sentinţa însă nu este definitivă, ci poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • elena 10 Apr, 2012 15:17 dc nu apare comentariu meu?oare trebuie scris aici doar de rau despre inculpat?un inculpat care nici macar nu este vinovat?sa caute si sa dea pedepse la cei care fac intradevar aceste lucruri...dar scz aia cotizeaza cu sume mari sa nu cada....
  • elena 10 Apr, 2012 15:00 Sa tineti cont de un lucru...l-au gasit vinovat pt ca asa au vrut ei...pt ca a cazut intr-o plasa...el nu facea trafic..el a fost doar sa cumpere 2 gr ..l-au scos pe el vinovat ca sa scape altii..dar ce sa facem nu ne putem pune cu ei..Iar cei vinovati culmea ca nu sunt de gasit..cum dracu se face ca chiar cei doi vinovati nu sunt de gasit....si ma intreb eu,oare daca cei doi nu au fost prezenti la nici o infatisare pt ca nici mascatii nu i-au adus...atunci cum s-a putut da un verdict??? imi permit sa comenetez acest articol pt ca cunosc foarte bn cazul...deci este nevinovat si asta o stiu multi ...dar intotdeauna trebuie sa sa gasim un vinovat nu?