Conducerea IPJ Constanta solicita 150 de autoturisme noi
Conducerea IPJ Constanta solicita 150 de autoturisme noi
27 Sep, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
905
Marime text
MAI a cumparat in sistem leasing sase mii de masini
Programul de distribuire a autoturismelor cumparate de MAI va fi stabilit in luna octombrie, iar atunci se va sti exact cate masini vor ajunge la Constanta * Masinile vor fi repartizate in functie de prioritati
Un numar de 150 de autoturisme au fost solicitate de conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, Ministerului Administratiei si Internelor. Solicitarea sefului IPJ, comisarul sef Victor Popescu, vine ca urmare a demararii de catre MAI, la sfarsitul saptamanii trecute, a procedurilor pentru achizitionarea in sistem leasing financiar, pe o perioada de patru ani, a unui numar de sase mii de autoturisme. Comisarul sef Victor Popescu a declarat ca s-a inaintat la minister o solicitare pentru distribuirea unui numar de 150 de autoturisme pentru acoperirea necesarului la posturile din mediul rural si Serviciul Rutier. "Programul de distribuire a autoturismelor va fi stabilit in luna octombrie, iar atunci se va sti exact cate masini vor ajunge la Constanta. Aceste autoturisme vor fi repartizate in functie de prioritati", a precizat seful IPJ. In ceea ce priveste situatia la nivel national, din cele sase mii de autoturisme, patru mii vor fi folosite de posturile comunale de politie, iar restul vor fi utilizate in misiunile ministerului. Pentru cumpararea masinilor au fost incheiate contracte cu doi producatori interni, respectiv Automobile Dacia Pitesti si Daewoo Automobile Craiova. Reprezentantii ministerului au declarat ca valoarea totala a achizitiei se ridica la 267 milioane lei noi. Noile autoturisme vor fi dotate cu mijloace de avertizare optica si acustica, dar si cu statii de comunicare radio. Prin achizitionarea acestui lot de masini se incearca acoperirea deficitului de aproape 17.000 de autoturisme speciale existent la nivel national.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii