Constanteni la festivalul vinurilor din Bulgaria
Constanteni la festivalul vinurilor din Bulgaria
11 Feb, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1090
Marime text
O delegatie a producatorilor de vinuri din judetul Constanta va participa, peste cateva zile, la "Traditionala Sarbatoare a Vinului" de la Silistra * De doi ani, intre Constanta si Silistra exista un acord de prietenie si colaborare * Scopul acestui eveniment este acela de a gasi o piata de desfacere cat mai bogata in oferte pentru producatorii de vin
In urma cu doi ani, a fost incheiat un acord de colaborare intre cultivatorii de vita de vie si producatorii de vin constanteni si cei din localitatea bulgareasca Silistra. Pe baza acestui acord, o delegatie din zona Dobrogea este invitata sa participe la o "Traditionala Sarbatoare a Vinului" organizata la Silistra in ziua de 21 februarie. "Ne onoreaza aceasta invitatie, pentru ca in acest fel viticultorii nostri vor lua contact cu noile tehnologii aparute in domeniu, precum si cu traditia vinului producatorilor bulgari", ne-a declarat Marioara Nicolaescu, directorul Oficiului de Pedologie si Studii Agrochimice Constanta, care va insoti delegatia respectiva in Bulgaria. Judetul Constanta a avut anul trecut statut de invitat, pentru ca, in mod firesc, aceasta sarbatoare este destinata doar producatorilor bulgari, insa in acest an este posibil ca prin mostrele aduse de viticultorii romani sa intre si ei in concursul organizat in cadrul evenimentului. La festivalul vinului din tara vecina vor participa producatori de vin din toate podgoriile dobrogene, urmand a fi prezente atat firme care imbuteliaza si comercializeaza vinuri, dar si dintre cele care fabrica butoaie pentru pastrarea vinului. Unul dintre scopurile pentru care este organizat evenimentul consta in reunirea producatorilor cu cei care comercializeaza vinurile, astfel incat sa se poata incheia contracte avantajoase pentru ambele parti. Fiecare participant isi prezinta in timpul concursului mostrele din vinurile cele mai bune pe care le-a produs, iar in final castigatorii se premiaza reciproc, neexistand sponsorizari exterioare. "Asa ar trebui sa se intample si la noi, prin asemenea actiuni autentificandu-se traditia si valoarea unor specii de vinuri care merita sa fie recunoscute si peste hotare", a mai spus Marioara Nicolaescu. Fara mare pompa, sarbatoarea de la Silistra da un exemplu despre cum ar trebui sa se desfasoare si la noi astfel de intalniri. Din pacate, in ultimii ani, productia de struguri si, desigur, cea de vin au scazut in Romania, desi exista un potential foarte mare in acest domeniu.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii