Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:36 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contabila şefă a IPJ Constanţa, cercetată disciplinar

ro

28 Feb, 2011 02:08 1934 Marime text
Comisarul-şef Georgeta Grădinaru, contabila şefă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, face obiectul unei cercetări disciplinare, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au deschis pe numele ei un dosar de cercetare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. Surse bine informate vorbesc despre „un tun" în valoare de câteva mii de lei al celei care a condus şi Compartimentul Financiar al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Brăila, însă valoarea prejudiciului nu a fost, momentan, confirmată de anchetatori. Ţinând cont de faptul că Georgeta Grădinaru ar fi la prima abatere, iar banii au fost recuperaţi, există posibilitatea ca şefa contabilităţii IPJ Constanţa să primească o amendă administrativă de 1.000 de lei, asta după ce procurorii vor dispune scoaterea de sub urmărire penală. În cazul în care va fi trimisă în judecată, comisarul-şef Georgeta Grădinaru ar putea primi o amendă penală aplicată de instanţă. Deşi, la o primă impresie, fapta comisarului şef poate părea lipsită de pericol, trebuie avut în vedere faptul că ocupă o funcţie într-una din instituţiile cele mai importante ale statului, instituţie ce aplică legea şi, deci, contabila şefă ar fi trebuit să dea dovadă de o conduită civică şi probitate morală ireproşabilă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • anonim 28 Feb, 2011 19:59 halal justitie!!!!! nu faceti decat sa incurajati asemenea fapte.
  • Stan Patitul 28 Feb, 2011 15:58 Se pune batista pe tambal cu o asemenea escroaca ? Halal tara !
  • LUCINA-LUCAVA 28 Feb, 2011 15:24 Daca un contabil sef al unui inspectorat de politie face o asa magarie si se alege cu 1000 lei amenda administrativa,atunci ce sa mai spunem de altii....