Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:38 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contabila şefă a IPJ şi-ar fi plătit ratele la bănci cu banii „delapidaţi"

ro

25 Feb, 2011 01:41 2325 Marime text
cap_1.jpgConducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa le-a solicitat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa un document oficial din care să reiasă stadiul în care se află cercetările efectuate în cazul comisarului şef Georgeta Grădinaru, şefa contabilităţii IPJ. După cum precizam şi în ediţiile trecute, comisarul şef Grădinaru ar fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. Surse din cadrul Poliţiei Judeţului Constanţa spun că Georgeta Grădinaru a restituit inspectoratului suma de bani „împrumutată".

Aceleaşi surse bine informate din cadrul IPJ Constanţa mai arată că Georgeta Grădinaru s-ar fi servit din visteria instituţiei joi, 10 februarie 2011, iar în următoarea zi s-a deplasat în Brăila, unde şi-ar fi achitat mai multe facturi printre care şi cele unităţilor bancare de unde contractase credite. „Luni, 17 februarie, după încasarea salariilor ar fi trebuit să pună banii la loc. Ea a luat bani fără să-i treacă prin registrul de casă", au mai spus cei din IPJ Constanţa. Pe data de 11 februarie 2011, casieria condusă de comisarul şef Georgeta Grădinaru ar fi făcut obiectul unei descinderi organizată de Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) şi Direcţia Generală Anticorupţie. De menţionat că Georgeta Grădinaru, care a condus şi Compartimentul Financiar al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Brăila, încă îşi desfăşoară activitatea în cadrul IPJ Constanţa. Comisarul şef Georgeta Grădinaru nota în declaraţia din 2008, că deţine, din anul 1985, 3,8% dintr-o casă de locuit a cărei suprafaţă este de 133 de metri pătraţi. Contabila şefă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a contractat două credite bancare în valoare totală de 34.000 de euro, primul împrumut, de 15.000 de euro, l-a contractat în anul 2006, şi este scadent în 2016, iar în 2007, a solicitat Unicredit Leasing suma de 19.000 de euro, termenul scadent fiind în 2012.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • TAROM 25 Feb, 2011 09:16 Foarte bine ca a platit creditele la banci. Ce vroiati sa intarzie platile ?...