Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:43 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copil de doi ani cu interdictie de a face efort fizic

ro

15 Oct, 2004 00:00 2210 Marime text

Prescriptii medicale bizare

In primele zile de dupa operatie, familia unui micut fusese informata ca tumoarea a fost extrasa in proportie de 80%, apoi, colegii doctorului Vlad Ciurea de la celebrul spital bucurestean Bagdasar-Arseni, i-a transmis ca tumoarea fusese extrasa in proportie de doar 60%, pentru ca, ulterior, sa afle ca micutul era ca si neoperat # Echipa de medici care efectuase interventia medicala, i-a recomandat acestuia sa evite solicitarile fizice, expunerea prelungita la frig si umezeala si, culmea... bauturile cofeinizate * "Hemifosa cerebrala posterioara stanga" era de fapt hemifosa cerebrala pe partea dreapta * Familia copilului are nevoie de bani multi pentru a-l trata pe copil intr-o clinica din strainatate si face apel la binevoitori astfel incat sa poata strange suma de o suta de mii de euro, cu care baietelul ar avea sanse sa se faca bine

In urma cu cateva zile relatam cazul unui copil de aproape doi ani care se afla acum la o clinica din Germania unde a suportat o interventie chirurgicala de circa 12 ore, asta in conditiile in care, in urma cu o luna si jumatate fusese operat pentru aceeasi afectiune de catre medicii de la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucuresti. Micutul Gabriel Ticu din Constanta, in varsta de un an si zece luni urmeaza in momentul de fata un tratament care se va intinde pe parcursul unui an de zile si care costa aproximativ o suta de mii de euro. Rudele copilului ne-au declarat ca, de cand a ajuns la clinica Virchow der Charit=E9 din Berlin, unde i-a fost extirpata tumoarea de pe creier, Gabriel se simte bine. Despre evolutia bolii baietelului am fost informati de catre bunicul acestuia. El spune ca povestea lui Gabi a inceput la scurt timp dupa implinirea varstei de un an, cand a inceput sa aiba brusc convulsii. Au urmat apoi sfaturile si medicamentatia recomandata de medic si totul a mers relativ bine pana cand micutul a inceput sa acuze dureri frecvente de cap. Rezultatele investigatiilor medicale nu erau catusi de putin bune, deoarece tumoarea avansase extrem de repede. Ca urmare, medicii specialisti au hotarat ca singura lui sansa este operatia, ceea ce s-a si intamplat dealtfel. Operatia nu a fost deloc usoara din cauza pozitionarii tumorii la creierul mic. Copilul de un an si zece luni a fost diagnosticat cu tumoare la creier de catre cadrele medicale, fiind operat in acest sens la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucuresti de catre doctorul profesor Vlad Ciurea, la sfarsitul lunii iulie anul acesta. Bunicul micutului ne-a declarat ca la cateva saptamani dupa operatie, in momentul in care copilului i s-a facut RMN-ul (rezonanta magnetica) la Centrul de Diagnostic Imagistic din Constanta, a reiesit ca tumoarea avea aceleasi dimensiuni ca inainte de operatie. De fapt, acest lucru a fost intarit ulterior de insusi medicul care operase copilul, prof. dr. Vlad Ciurea, care la o a doua reexaminare, a recunoscut ca tumoarea micutului arata ca si cum nu ar fi fost niciodata operata. De fapt, specialistii constanteni au confirmat faptul ca dimensiunile tumorii sunt foarte mari, respectiv 6/4/5 centimetri. "La data recontrolului am ramas socati, mai ales atunci cand medicul care-l operase a recunoscut ca extrasese doar o parte din tumoarea copilului, ceea ce inseamna ca noi fuseseram mintiti mai tot timpul. Dupa interventie acesta ne spusese ca extrasese o parte insemnata din tumoarea lui Gabi. In primele zile ne-a spus ca a scos 80% din tumoare, apoi, cateva zile mai tarziu, colegii doctorului Ciurea ne-au spus ca tumoarea fusese extrasa in proportie de 60%, pentru ca, ulterior, sa aflam ca Gabi arata ca si neoperat".

Medicul s-a aratat indignat de cele relatate in cazul micutului Gabriel Ticu

Familia Ticu ne-a marturisit ca, dupa interventia chirurgicala, echipa de medici care operase copilul, i-a recomandat acestuia sa evite solicitarile fizice, expunerea prelungita la frig si umezeala si, culmea... bauturile cofeinizate. Se pare ca, la numai cateva zile de la aparitia materialului nostru despre acest copil, medicul Ciurea ne-a trimis un drept la replica, cu scopul de a se justifica in cazul Ticu. Acesta spune ca baiatul in varsta de un an si opt luni a fost internat in clinica Neurochirurgie in perioada 25.07-23.08 cu diagnosticul "proces expansiv de hemifosa cerebrala posterioara stanga operat, ablatie subtotala sub microscop operator; examen anatomo-patologic-ependinom papilar grad II cu existenta unui focar anaplazic grad III; hidrocefalie interna secundara operata; drenaj ventriculo-peritoneal unishunt". "S-a efectuat interventia chirurgicala cu multa atentie, deoarece tumora era giganta. De asemenea, s-a efectuat si drenaj ventriculo-peritoneal unishunt pentru hidrocefalie. Operatia s-a efectuat sub microscop operator, iar ablatia tumorii a fost subtotala. In timpul interventiei a fost iminent stopul cardio-respirator, din aceasta cauza operatia fiind oprita, iar copilul resuscitat. Postoperator, copilul a fost dus in sectia de terapie intensiva pentru o saptamana, starea grava datorandu-se leziunii cerebrale si varstei. Totodata, familia a fost anuntata ca nu s-a putut efectua ablatia totala a tumorii si ca aceasta este de natura grava si se reface. O asemenea tumora cerebrala anaplazica se reface repede la copii cu varste cuprinse intre 0-3 ani, iar chimio sau radioterapia sunt extrem de periculoase". Nu de aceeasi parere sunt insa parintii si rudele lui Gabriel Ticu, care sustin in continuare ca medicii erau obligati sa le spuna cu exactitate in ce procent au extras tumoarea si nu sa-i pacaleasca. Ba chiar mai mult decat atat, ne-a declarat bunicul copilului, "hemifosa cerebrala posterioara stanga" era de fapt pe partea dreapta. Oricum, singura lor problema este acum starea de sanatate a baiatului, insa parintii sunt foarte tineri si nu au posibilitatea de a plati pe parcursul unui an tratamentul extrem de costisitor al copilului. Ca urmare, cei care au posibilitatea de a-l ajuta pe micutul Gabriel, o pot face la urmatoarele conturi: RO 16BRDE140SV18347051400 in lei sau RO 91BRDE140SV21021781400 in euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii