Criminalitatea, in scadere in municipiul Constanta
Criminalitatea, in scadere in municipiul Constanta
18 Oct, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
725
Marime text
Politistii au castigat lupta cu infractionalitatea
Per total, numarul infractiunilor inregistrate anul acesta este mai mic fata de 2002 * Violenta stradala a inregistrat o scadere semnificativa * O bila neagra este data de prejudiciile imense cauzate de infractiunile economice * Politia Municipiu se confrunta cu o criza de efectiv
Sala de conferinte a Politiei Municipiului Constanta a fost ieri, incepand cu ora 11.00, gazda briefingului saptamanal organizat de Inspectoratul de Politie al Judetului, care are ca scop informarea opiniei publice cu privire la activitatea oamenilor legii. Tema acestei intalniri a fost prezentarea unui bilant al activitatii Politiei Municipiului in perioada ianuarie-septembrie 2003. La intalnirea cu reprezentantii mass-media constantene au raspuns prezent comandantul Politiei Municipiu, comisarul sef Ion Balanuta, si adjunctii sai, comisar sef Adrian Nicola si comisar sef Mihai Ionita. Inca de la inceputul intalnirii, Ion Balanuta a tinut sa mentioneze ca perioada ianuarie-septembrie 2003 a fost una bogata in realizari pentru politistii de la Municipala, in sprijinul acestei afirmatii venind datele statistice. In aceste noua luni de activitate, agentii din cadrul celor cinci sectii subordonate institutiei conduse de Balanuta au efectuat un numar de 58 de razii, cu 16 mai multe decat in perioada ianuarie-septembrie a anului 2002. Un aspect imbucurator si totodata foarte important il reprezinta scaderea numarului de infractiuni. Daca infractiunile cu autori necunoscuti au scazut, nu acelasi lucru se poate spune si despre cele impotriva patrimoniului, numarul acestora ridicandu-se la 1.425, cu peste 100 mai mult fata de anul 2002. Din fericire, datorita actiunilor din teren ale politistilor de la Municipiu a scazut numarul violurilor, furturilor din locuri publice, al inselaciunilor si al talhariilor. Din nefericire, nu totul este "roz" la Politia Municipiului Constanta, Balanuta recunoscand ca exista reale probleme si ca intotdeauna este loc de mai bine. Strazile municipiului au devenit, intr-adevar, ceva mai sigure decat in anii trecuti, dar asta nu inseamna ca infractiunile au disparut. Chiar in centrul orasului inca exista zone in care cei certati cu legea continua sa isi faca de cap. Astfel, nu au disparut inca valutistii de pe strada Stefan cel Mare si nici pseudo-comerciantii sau hotii de buzunare din piata Grivitei. In ciuda programelor derulate, a raziilor si actiunilor intreprinse pe raza municipiului, exista inca foarte multe prostituate si cersetori. Potrivit lui Balanuta, toate aceste probleme apar si datorita faptului ca numarul politistilor care fac efectiv teren este foarte mic. Astfel, doar 65% la suta din efectivele Municipalei (aproape 500 de persoane) fac efectiv teren. Daca intr-o tara din Vest exista un politist la 250-300 de persoane, in Romania, si implicit in municipiul nostru, situatia este de-a dreptul dramatica, un agent avand de "rezolvat" problemele de ordin penal si contraventional cu care se confrunta cateva mii de oameni. O alta bila neagra pentru activitatea Politiei Municipiului este data de insuccesele intampinate la rezolvarea infractiunilor de ordin economic. Potrivit comisarului sef Mihai Ionita, seful Biroului de Combatere a Fraudelor, fata de 2002, anul acesta s-au inregistrat mai multe astfel de infractiuni, peste 1.700. A crescut numarul inselaciunilor, in special emiterea de file cec fara acoperire. Faptele penale de ordin economic au avut prejudicii de 235 de miliarde lei, din care doar un procent de 57% a fost recuperat. Comisarul Ionita a recunoscut ca nu exista decat sanse infime de recuperare a restului de 43%. Per total, chiar si in ciuda acestor insuccese, bilantul Politiei Municipiului Constanta in perioada ianuarie-septembrie 2003 este unul pozitiv.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii