Cu dosar pentru distrugere
Cu dosar pentru distrugere
Poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de către un angajat al unei societăţi comerciale cu punct de lucru pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, cu privire la faptul că a reţinut în incinta unităţii o persoană de sex masculin.
Patrula de siguranţă publică deplasată la faţa locului a identificat persoana ca fiind Buha Sali R., de 21 de ani, stabilindu-se că tânărul a pătruns în curtea imobilului şi a forţat grilajul unei uşi de acces, cu intenţia de a pătrunde în interior şi a sustrage obiecte metalice, în vederea valorificării la centrele de colectare a deşeurilor feroase. Cercetările sunt continuate de poliţişti cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp